spot_img
14.6 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateDebranşaţi pentru neplată

    Debranşaţi pentru neplată

    Zeci de asociaţii de locatari sunt debranşate lunar pentru neplata datoriilor la apă. Cele mai multe dintre acestea au datorii de mii de lei, mai vechi de un an de zile. Trei dintre aceste asociaţii au fost debranşate de la reţeaua de apă în aceste zile, urmând să fie realimentate atunci când vor achita cel puţin o parte din datorie. Peste 5600 de lei are datorie la apă un locatar din asociaţia 39, una dintre asociaţiile cu cele mai mari probleme la plata consumului de apă.

    robinet-apa9Târgujienii consumă apă, dar uită să şi plătească. Zeci de persoane din Municipiul Târgu-Jiu au datorii la apă de ordinul miilor de lei, dar nu se grăbesc să le achite chiar dacă Aparegio îi debranşază frecvent de la reţea. Asta pentru că de fiecare dată când vecinii achită consumul iar asociaţia de locatari din care fac parte mai plăteşte o tranşă, întreaga scară este branşată din nou la reţeaua de apă potabilă. „Este debranşată Asociaţia numărul 39, sunt 4 scări în momentul de faţă, din cele 7 debranşate ieri. Suma de plată este de peste 100.000 lei, datorie neachitată din 2015”, a declarat Albu Tiberiu, directorul economic al Aparegio. De suferit au cei care, deşi sunt cu plata la zi la consumul de apă, sunt debranşaţi şi ei odată cu toată scara. „Nu avem apă de două zile. Ne taie apa aproape în fiecare lună pentru că se acumulează datorii mari. Suntem pe scară familii cu plata la zi dar din cauza rău platnicilor suferim şi noi, nu putem face mâncare, nu putem nici să ne asigurăm igiena”, a declarat o locatară a Asociaţiei 39.

    Cară apă de la pompele din oraş

    Oamenii sunt nevoiţi să care apă de la pompele din oraş pentru a-şi asigura strictul necesat. „E foarte greu, mai ales că avem copil mic. Avem o pompă în spatele blocului şi de acolo luăm cu găleata, cu sticle şi aşa ne descurcă, ce să facem…” a precizat Cristina, o altă locatară debranşată de la apă.

    Contorizarea pe scară, singura alternativă

    Soluţia pentru aceste peroane rămâne contorizarea individuală, pe casa scării, astfel încât societatea de alimentare cu apă să aibă posibilitatea să-i debranşeze doar pe aceia care nu plătesc consumul. În ultima perioadă, 20 de asociaţii de proprietari au ales acest sistem de contorizare. Costurile instalaţiei ajung la 400 de lei pentru fiecare locuinţă şi poate fi realizată de o firmă autorizată sau de către firma contractată de Aparegio.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: