Un grup de deținuți a vizitat, vineri, 12 decembrie, persoanele vârstnice aflate în grija Complexului de Îngrijire și Asistență Dobrița, comuna Runcu.
„Deținuții participanți au achiziționat produse alimentare pe care le-au oferit cu mult drag celor 58 de beneficiari ai serviciilor oferite de complex și au prezentat un frumos colaj de colinde. Acțiunile caritabile aduc zâmbete pe buzele celor întristați și bucurie în sufletele celor care fac o faptă bună.
Impactul asupra persoanelor private de libertate care sunt incluse în astfel de activități este unul semnificativ, deoarece aceștia simt că faptele lor au o utilitate pentru cei din jur și că sunt parte activă a comunității locale“, au transmis reprezentanții Penitenciarului Târgu Jiu.
Acțiunea a avut loc la inițiativa unui grup de șapte deținuți și cu sprijinul preotului capelan al Penitenciarului Târgu Jiu, Olivian Tanasie.

Deținuții le-au vorbit elevilor despre riscurile consumului de droguri
Tot în această săptămână, s-au desfășurat două acțiuni destinate prevenirii consumului de droguri și a delincvenței juvenile în rândul liceenilor. Activitățile au fost susținute de specialiști din cadrul Serviciului de Reintegrare Socială, împreună cu patru persoane care execută pedepse privative de libertate, în parteneriat cu Liceul Auto Traian Vuia și cu Liceul Tehnologic Baia de Fier.

