spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateDoctoriţa Mischie, repusă pe funcţia de şef

    Doctoriţa Mischie, repusă pe funcţia de şef

    Medicul Sanda Mischie a fost repusă pe funcţia de şef a Secţiei Medicală I, chiar dacă aceasta are vârsta de pensionare. Până de curând, legea nu permitea ca un doctor să deţină şi statutul de şef dacă îndeplineşte vârsta necesară pentru a ieşi din sistem, însă normele s-au schimbat, iar medicul a fost numit la sfârşitul lunii ianuarie. Decizia a fost luată în comitetul director al unităţii spitaliceşti.

    Sanda Mischie, soţia fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, a îndeplinit vârsta de pensionare anul trecut în luna februarie, însă a ales să rămână în sistemul medical, dar nu ca şef de secţie, întrucât legea interzicea acest lucru. În locul său a fost numită Gabriela Răuţ Bratiloveanu, cea din urmă pierzându-şi funcţia săptămâna trecută. Noua numire ar fi fost făcută din motive organizatorice, după cum spune managerul unităţii medicale. Repunerea pe funcţie a Sandei Mischie a creat nemulţumiri, mai ales pentru doctoriţa care a ocupat statutul de şef timp de un an. „Aşa cum spune şi legiuitorul, cu aprobarea managerului şi avizul Consiliului de Administraţie, a fost propusă şi numită doamna doctor Mischie pentru funcţia de şef la Secţia Medicală I. S-a luat această decizie din raţiuni organizatorice, dar este o situaţie temporară care va fi tranşată la concursul pentru ocuparea postului de şef, concursul urmând să aibă loc în aproximativ o lună de zile. Au fost câteva sesizări din partea domniei sale (n. red Dr. Bratiloveanu), dar aşa cum v-am spus, situaţia se va clarifica la momentul organizării concursului pentru postul respectiv”, a declarat Tiberiu Tătaru, manager Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Potrivit noii legi, medicii care îndeplinesc vârsta de pensionare pot rămâne şefi de secţii până la vârsta de 70 de ani, însă numai dacă sunt doctori în ştiinţe, aşa cum este cazul medicului Sanda Mischie.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: