Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers dar și Federația Națională Mine Energie au transmis o invitație, ieri, către parlamentarii de Gorj, perfect, președintele CJ Gorj, președintele CS al CEO și către președintele Directoratului. Este o invitație la dialog pentru o întâlnire care va avea loc pe 6 martie la sediul companiei din Târgu Jiu. Se cere această întâlnire, avându-se în vedere măsurile de austeritate inițiate de Guvernul României dar și amplul proces de restructurare. Întâlnirea poate avea loc la ora 11.00 iar la aceasta ar urma să participe și reprezentanți ai organizațiilor sindicale din cadrul CEO.
„Cu această ocazie, dorim găsirea unor soluții, împreună cu dumneavoastră pentru atenuarea efectelor sociale date de măsurile impuse de actuala coaliției de guvernare și angajamentul luat de statul român în ceea ce privește decarbonată sistemului energetic”, se arată în invitația celor două structuri sindicale.
În documentul înregistrat la CEO se subliniază „starea de tensiune și îngrijorare a angajaților și pentru evitarea escaladării unui conflict social major”.

