spot_img
Altele
    AcasăActualitateFinanţele Gorj în control

    Finanţele Gorj în control

    Luna decembrie este şi luna controalelor Finanţelor. În preajma sărbătorilor de iarnă, inspectorii fiscali vor efectua mai multe acţiuni de control, la agenţii comerciali din Gorj, decât în celelalte perioade ale anului.

    Autorităţile fiscale atenţionează că se vor intensifica controalele agenţilor economici în următoarea perioadă. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a demarat deja diferite acțiuni de control în tot județul. „Avem în curs de desfăşurare 90 de acţiuni de inspecţie fiscală conform programului aprobat, 30 de controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului privind corectitudinea şi exactitatea activităţii desfăşurate de contribuabili în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, a declarat, Luminița Penciu, purtător de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj. Prin aceste verificări, reprezentanţii Finanţelor Gorj au ca scop combaterea evaziunii fiscale. De asemenea sunt în curs de soluţionare şi o serie de acţiuni a deconturilor de tva. „Avem în curs de desfăşurare 25 de acţiuni de soluţionare a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată, cu opţiune de rambursare şi alte 10 acţiuni în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj pentru verificare modului în care contribuabilii îşi îndeplinesc obligaţiile privind dotarea şi utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale”, a mai precizat, Luminiţa Penciu.
    Astfel de verificări vor avea loc pe parcursul acestei luni iar cei care vor fi prinşi că încalcă legea vor fi aspru sancţionaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: