spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăActualitateGrădiniţă de 30 de miliarde lei vechi în Târgu-Jiu

    Grădiniţă de 30 de miliarde lei vechi în Târgu-Jiu

    Investiţiile în Târgu-Jiu continuă şi anul aceasta iar sistemul educaţional, se pare, nu este scos din schemă. O dovedeşte noua investiţie din municipiu, care poate concura cu orice instituţie educaţională de peste hotare. Noua Grădiniţă „Vis de Copil” este poate cea mai modernă din municipiu iar valoarea acestui proiect se ridică la peste 30 de miliarde lei vechi, după cum spun reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu.

    O grădiniţă de miliarde şi la propriu şi la figurat. De asta au parte târgujienii care desigur se vor îngrămădi să îşi aducă micuţii aici. Clădirea impozantă este destinată în principal micuţilor de la Grădiniţa Vis de Copil, de pe strada Siretului, fiind foarte necesară având în vedere că în momentul de faţă prichindeii îşi desfăşoară activitatea într-un sediu mic, impropriu pentru activităţile educaţionale. Lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul lunii, după cum au precizat chiar reprezentanţii Primăriei, care au mers ieri într-o ultimă vizită de lucru. „Până la sfârşitul lunii vor fi finalizate integral lucrările la noua grădiniţă cu program prelungit pe Strada Siretului, o grădiniţă care are o capacitate de 120 de locuri, o grădiniţă cu subsol, parter şi două etaje, dotată corespunzător, cu toate facilităţile astfel încât corespunde celor mai exigente condiţii şi respectă toate standardele europene în vigoare privind acest timp de construcţie. La 1 iunie va fi funcţională. Valoarea investiţiei este de aproximativ 30 de miliarde lei vechi, bani atât de la bugetul de stat cât şi de la bugetul local. Contribuţia primăriei este de 20% din valoarea acestei investiţii”, a spus Raul Chiriac, directorul Serviciului Investiţii Primăria Târgu-Jiu. Directorul unităţii de învăţământ spune că o astfel de investiţie este binevenită, având în vedere că spaţiul fostei grădiniţe este mult prea mic pentru numărul mare de preşcolari. „Am solicitat cu mulţi ani în urmă o clădire pentru copii preşcolari în zona centrală a oraşului pentru că în această zonă nu s-au construit clădiri specifice pentru învăţământul preşcolar, s-au folosit case naţionalizate înainte de 1990. Mereu am fost în deficit cu înscrierea copiilor, fiind o avalanşă an de an a copiilor şi imposibilitatea de a-i primi. Sperăm că în această clădire să aibă loc cât mai mulţi copii, să desfăşurăm activităţi la standarde actuale în primul rând şi europene în al doilea rând. În clădirea în care suntem noi sunt aproximativ 120 de copii, dar clasele erau arhipline cu peste 30 de preşcolari, lucru greu pentru ei şi pentru cadrele didactice. Potrivit legii trebuie să fie aproximativ 20”, a spus Constanţa Teodorescu, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit „Vis de Copil” Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: