spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncă o amânare pentru finalizarea Căii Eroilor

    Încă o amânare pentru finalizarea Căii Eroilor

     

    Finalizarea investiției de amenajare a străzii Calea Eroilor, care face parte integrantă din ansamblul monumental brâncușian, a fost amânată pentru a treia oară. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate la sfârșitul lunii iunie, însă sunt departe de a se încheia.

    Contractul a fost prelungit până la sfârșitul acestui an. Constructorul și-a asumat că va termina investiția în patru luni, până la finalul lunii octombrie, urmând ca, în ultimele două luni, să fie remediate eventualele nereguli constatate de către comisia de recepție.

    „Societatea care execută lucrările a trimis o adresă către Primăria Târgu Jiu, din care își exprimă dorința de a continua lucrările. Am avut două variante pe care le-am luat în calcula și le-am analizat, cu punctele forțele și cele slabe și, după analizele pe care le-am făcut, în cadrul unor întâlniri cu specialiști, la care au participat domnul arhitect Dorin Ștefan, dirigintele de șantier, constructorul am luat o hotărâre. (…)
    Hotărârea este luată și este de a prelungi contractul cu încă șase luni: patru luni pentru execuția lucrărilor și ne-am luat ca marjă încă două luni, deoarece comisia de recepție poate să constate anumite aspecte neconforme și pot să ceară remedierea acestora. Această perioadă coincide cu finanțarea pe PNDL“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

    „Termenul este rezonabil“

    Raul Chiriac, directorul Direcției de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a spus că s-a încheiat și un grafic de lucrări: „Am evaluat lucrările executate și ceea ce a rămas de executat, considerând și revenind la solicitarea constructorului. Lucrările executate la partea cea mai complexă au fost realizate. Restul de executat are în vedere strict pavimentul și cele două parcuri. Considerăm că termenul pe care constructorul îl propune, de 30 octombrie, este rezonabil, conform graficului transmis de către constructor“.

    Finanțarea este asigurată până la sfârșitul anului

    Finanțarea asigurată de Ministerul Dezvoltării poate fi utilizată doar până la finalul acestui an. În cazul în care lucrările nu se vor încheia până la finalul anului, finanțarea pentru restul lucrărilor nu va mai fi asigurată „În varianta încetării contractului ar presupune reevaluarea restului de executat. O reevaluare implică creștere costurilor la prețurile actuale ale pieței, o prelungire cu cel puțin 12 luni, care implică procedura de achiziție, creșterea prețului și achiziționarea pietrei. Un alt dezavantaj este că, expirând contractul de finanțare, ar însemna o preluare a tuturor cheltuielilor la bugetul local. Propunerea de prelungire este rezonabilă. Am propus aplicarea de penalități pentru restul de executat. Soluția rezonabilă este continuare pentru încheierea în acest an a contractului“, a spus Raul Chiriac.

    A treia amânare

    Este a treia amânare pe care o acordă Primăria Târgu Jiu pentru finalizarea acestei lucrări: „Ordinul de începe al lucrărilor a fost emis la jumătatea lunii februarie 2020, cu o durată de execuție de 12 luni. Contractul a suportat două decalaje de termene datorate pandemiei, la solicitare constructorului, ca urmare a introducerii stării de urgență. În luna octombrie 2020, antreprenorul general a solicitat aducerea unui subcontractant care să facă toate diligențele pentru a duce la îndeplinire contractul. A mai fost un decalaj de termen până la 30 iunie 2022. Aceste două decalaje sunt generate de pandemie și de anumite soluții care au apărut pe parcursul execuției. Proiectul a conținut și refacerea întregii infrastructuri a străzii, pornind de la rețelele tehnico – edilitare, eliminarea cablurilor aeriene, rețelele de gaze, de apă, canalizare menajeră și pluvială. În funcție de situația din teren, au fost necesare anumite reîntregiri de conducte, ceea ce a necesitat anumite perioade de timp. La asta s-au mai adăugat revizuirile anumitor elemente la solicitarea arhitectului“. a mai precizat Raul Chiriac.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: