spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
duminică, noiembrie 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncep să părăsească barca lui Condescu

    Încep să părăsească barca lui Condescu

    Potrivit unor surse, oamenii din echipa lui Marin Condescu de la Clubul Pandurii încep să se repoziţioneze în urma ultimelor evenimente care au avut loc la gruparea gorjeană de fotbal. Dacă până de curând Marin Condescu avea în jurul său o echipă de susţinere bine închegată, acum, după ultimele descinderi şi controale, câţiva s-au îndepărtat de acesta pentru a se pune bine cu cei din tabăra lui Mihai Prunariu, membru în Consiliul de Administraţie al clubului Pandurii din partea Complexului Energetic Oltenia.

    Conform unor apropiaţi de-ai lui Marin Condescu, primul care a intrat în graţiile şefilor din CEO şi care aşteaptă momentul propice pentru preluarea şefiei Pandurilor este Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al clubului, adus la Târgu-Jiu în urmă cu doi ani chiar de către Condescu. Eugen Pârvulescu a fost primul din gaşca sindicalistului şef care a acceptat să participe la întâlniri de taină cu oamenii lui Laurenţiu Ciurel de la CEO în speranţa detronării lui Condescu. Tocmai de aceea, Pârvulescu a şi fost susţinut de principalul finanţator pentru administrarea sumelor de bani care vor veni din partea Complexului Energetic Oltenia. Pârvulescu pare decis să vândă pe oricine pentru cei „30 de arginţi” pentru a-şi finaliza lucrările la hotelul aflat în construcţie la Sibiu. Acest lucru nu a fost greu de anticipat de către nimeni, însă, au apărut şi alţi aghiotanţi de-ai lui Condescu hotărâţi să-şi paveze drumul spre potenţiala nouă echipă de conducere a clubului. În acest caz este vorba despre secretarul general al Pandurilor din Târgu-Jiu, Daniel Băloi, care speriat că şi-ar putea pierde fotoliul foarte călduţ de la club l-a căutat pe Mihai Prunariu pentru a-la sigura de susţinere în cazul în care social-democratul va fi ales în AGA preşedinte al Consiliului de Administraţie în locul lui Marin Condescu. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la începutul lunii octombrie, tocmai când staff-ul de la Pandurii Târgu-Jiu se afla în Portugalia la meciul din grupe cu Pacos Ferreira. Cunoştinţe apropiate de-al lui Băloi i-au confirmat chiar lui Condescu despre mica petrecere pe care Prunariu a organizat-o la stadion pentru a-i atrage pe cei de lângă Condescu. Daniel Băloi a arătat o apropiere nu numai faţă de Mihai Prunariu, ci şi faţă de directorii lui Laurenţiu Ciurel de la CEO. Se spune că Băloi adună scamele de pe unul dintre cei mai importanţi directori ai companiei în schimbul păstrării locului de muncă la Pandurii în cazul în care Condescu va fi înlocuit cu Prunariu de la PSD Gorj.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    spot_imgspot_img

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!