spot_img
21.3 C
Târgu Jiu
marți, iunie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateInfirmiera care încărca varza în mașină, sancționată cu diminuarea salariului

    Infirmiera care încărca varza în mașină, sancționată cu diminuarea salariului

     

    Infirmiera din cadrul Spitalului Județean de Urgență, care a fost filmată în timp ce încărca varză în propria mașină, a fost sancționată cu diminuarea salariului cu 10%.

    Comisia de disciplină a constatat că se afla în timpul programului și că purta uniformă. Infirmiera a încălcat mai multe reguli: „Comisia constituită prin dispoziția managerului Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a finalizat, ieri, cercetarea disciplinară în cazul infirmierei care a fost filmată în timp ce încărca varză în portbagajul mașinii sale, purtând echipamentul de lucru.
    Potrivit comisiei de verificare, în data de 12.11.2022, înainte de terminarea programului de lucru, infirmiera de la Secția Recuperare Medicină Fizică și Balneologie a parăsit locul de muncă și a ieșit în parcarea spitalului, pe strada Tudor Vladimirescu. Aici s-a întâlnit cu o persoană de la care a achiziționat, contra cost, o cantitate de varză pe care a transferat-o în mașina personală, după care a mers la domiciliu. Din raportul comisiei de cercetare disciplinară a reieșit că infirmiera își cunoștea programul de lucru-respectiv de la ora 07:00 la ora 19:00 și prin faptele sale a încălcat mai multe prevederi ale Regulamentului Intern: a parăsit locul de muncă înainte de terminarea programului de lucru, fără a anunța medicul de gardă și a desfășurat, în timpul programului de lucru, activități în interes personal, manifestări care au adus atingere prestigiului unităţii. Infirmiera nu a semnat procesul verbal de predare a serviciului/turei. De asemenea, salariațiilor Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu le este interzis să părăsească unitatea sanitară în echipamentul de protecție/lucru și au obligația de a purta echipament de protecție/lucru corespunzător în timpul programului. Acest lucru le este adus periodic la cunoștință prin adrese transmise de către conducerea unității și serviciul SPIAAM.
    În baza concluziilor raportului de cercetare disciplinară, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a decis ca sancțiunea aplicată în cazul infirmierei să fie o reducere de 10% a salariului de bază pe o perioadă de trei luni. Dispoziția de sancționare urmează să fie emisă de către compartimentul juridic“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!