spot_img
10 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎntâlnire de lucru la Motru

    Întâlnire de lucru la Motru

    Având în vedere modificările legislative aduse prin Hotărârea de Guvern privind modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi gestionare a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, cei de la Finanţe au întreprins numeroase acţiuni de informare în judeţ. În acest scop, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj, a organizat o întâlnire de lucru la Motru, unde au fost discutate punctele cheie ale implementării acestei declaraţii. La această întâlnire au participat peste 35 de reprezentanţi ai mediului de afaceri din zona Motru dar şi specialişti din cadrul DGFP Gorj, Casei Judeţene de Pensii, Casei Judeţene de Sănătate dar şi ai Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Gorj. Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul DGFP, Luminiţa Penciu, „acţiunea a avut ca obiectiv asigurarea unui grad ridicat de înţelegere a prevederilor legale cu privire la declararea impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi a evidenţei nominale a persoanelor asigurate printr-o declaraţie unică şi, implicit, realizarea unui grad ridicat de conformare din partea contribuabililor”. Specialiştii din cadrul instituţiilor menţionate au prezentat noutăţile şi avantajele de declaraţie unică, elementele acestui sistem declarativ. Tot în şedinţă au fost prezentate şi informaţii necesare privind procedura obţinerii certificatului calificat, în cazul acelor contribuabili care nu deţin, în prezent, un astfel de certificat.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: