spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateJachetele de puf fac furori în Italia!

    Jachetele de puf fac furori în Italia!

    Să-ți faci iarna car și vara sanie, spune o vorbă din bătrâni, iar la fabrica de confecții din Târgu-Jiu, zicala se aplică fără probleme în această perioadă. Cum o firmă din Italia își așteaptă peste două luni cele 4000 de jachete din puf confecționate la Târgu-Jiu, ei bine, cei 190 de angajați ai fabricii nu au timp de pierdut. Conducerea fabricii de confecții spune că din întreg lotul de geci comandate, unitatea ar urma să încaseze 600 de mii de euro, bani necesari la plata salariilor și a ratelor datorate la Finanțe.

    confectii-2

    Gecile de puf sunt la mare căutare de italieni, o confirmă comanda de 16 mii de jachete din puf care și anul acesta menține fabrica de confecții din Târgu-Jiu pe linia de plutire. În fabrică lucrează 190 de angajați, în prezent, care nu au timp să stea, trebuie să le meargă mâinile pentru că beneficiarul contractului din Italia își așteaptă până la 10 octombrie livrarea a 4500 de jachete. Acestea reprezintă de fapt comanda restantă, pentru că au lotul inițial număra 16 mii de bucăți, din care au fost livrate mare parte. Directorul Constantin Racoceanu speră ca și din toamnă, comenzile pentru export să fie reînnoite. Cel mai important este ca salariile amgajaților să poată fi plătite la timp. În prezent conducerea fabricii spune că are ceva restanțe, dar până la 1 ale lunii speră să le achite. Volumul încasărilor din contractul cu Italia se ridică la 600 de mii de euro. „În perioada actuală lucrăm jachete de puf pentru Italia şi sperăm ca şi după luna octombrie să lucrăm tot pentru Italia, dar producţie de primăvară. Acum am 4500 de jachete până la 10 octombrie, comanda fiind în total de 16.000 de bucăţi şi am livrat peste 9000”, a declarat Constantin Racoceanu, directorul fabricii de confecții.

    Datorii de 14 miliarde lei vechi

    Pe lângă plata salariilor, fabrica duce și grija ratelor pe care le are de plătit eșalonat la Finanțe până în 2018, în contul taxelor și impozitelor neachitate la timp. Numai pe anul 2015, fabrica trebuie să reușească achitarea sumei de 4 miliarde lei vechi. „Noi avem în fiecare an de plătit 4 rate, una de 800 de milioane, una de peste 1 miliard. Este vorba de acea eşalonare care durează până în 2018, în cuantum de 14 miliarde, dar sper să achit 4 miliarde la sfârşitul lunii ca să rămânem cu 10 miliarde”, a mai spus Constantin Racoceanu. Conducerea fabricii spune că a lucrat cel mai mult și mai bine cu Italia, unde gecile realizate la Târgu-Jiu sunt la mare căutare şi fac furori, dar au existat și unele încercări de colaborare cu Franța, dar nu au reușit pe termen lung. Din sezonul rece, vor crește însă și cheltuielile cu încălzirea, dar directorul Racoceanu este optimist şi speră ca fabrica să iasă din iarnă cu bine.

    confectii-6confectii-4confectii-3

     
     
     
     
     
     
     
     
     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: