spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateLucrări la o sală de sport, abandonate din motive financiare

    Lucrări la o sală de sport, abandonate din motive financiare

    Autoritățile din Bălănești, supărate după ce o lucrarea, din localitate, efectuată prin Compania Națională de Investiții, riscă să fie abandonată. Este vorba despre o sală de sport pe care constructorul nu vrea să o finalizeze motivând probleme financiare. Autoritățile cer rezilierea contractului.

    Practica lucrărilor începute și abandonate nu este valabilă doar la Gorj. În toată țara sunt probleme similare după ce preturile au explodat. Învățați să tragă de timp în realizarea lucrărilor câștigate la licitație, constructorii ajung acum să abandoneze investițiile. Mulți mizau pe reactualizarea prețurilor însă creșterile nu sunt pe măsura așteptărilor. În Bălănești autoritățile au întâmpinat probleme în realizarea bazei sportive din localitate.

    „După patru ani de zile de muncă pentru obținerea de fonduri europene, iată, că Școala Generală” Ion Popescu Voitești” intră în reabilitare. Am intrat în procedură de licitație și sper că în două luni de zile să ne apucăm de treabă, dacă nu vor fi contestații. Suntem și în execuție cu grădinița care va fi în curtea acestei școli. Avem o probleme la construirea sălii de sport. Constructorul nu a mai venit pe șantier de o lungă perioadă de timp. Lucrarea aparține Companiei Națională de Investiții. Am făcut adrese către ei și au venit să vadă stagiul în care se află șantierul. Sper să ia măsuri cu constructorului, ori să se rezilieze contractul. Constructorul spune că nu poate să mai suporte lucrările din cauza costurilor. Lucrarea a fost licitată cu mult timp în urmă, la un preț mai mic. La acoperiș sunt costuri mari, fiind totul pe structura metalică. La ora actuală, când faci o licitație și vine o firmă și oferă servicii pe o sumă mică, cred că nu are ce căuta acolo pentru că nu ai o siguranța prețurilor de la o luna la alta. Nu poți licita la diferențe de 60%, riști să nu realizezi lucrarea” , a declarat Ovidiu Pungan, primarul din Bălănești.

    Între timp, în restul unităților se fac pregătiri pentru începerea anului școlar. Autoritățile susțin că elevii vor fi primiți în cele mai bune condiții.
    „În momentul de față se lucrează la igienizarea școlilor, o să achiziționăm din timp materialul solid pentru încălzire. Ne așteptăm la costuri mai mari dar nu trebuie să ne panicăm. Aceste lucruri se întâmplă nu numai la nivel național și dorim sau nu dorim trebuie să ne adaptam”, a mai transmis primarul din Bălănești.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: