AcasăActualitateMai multe primării din județul Gorj vor să înființeze parcuri industriale, pentru...

Mai multe primării din județul Gorj vor să înființeze parcuri industriale, pentru atragerea de investitori

Mai multe primării din județul Gorj vor să depună proiecte de finanțare prin programul Tranziție Justă pentru a amenajarea de parcuri industriale.

Marius Cuțitoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a precizat că suma alocată prin programul Tranziție Justă pentru acest capitol este de 20 milioane de euro: „Am văzut interes și din partea Primăriei municipiului Târgu Jiu, Primăriei Turceni, Primăriei Rovinari, dar și din partea altor primari curajoși, cum ar fi cel de la Tismana, Polovragi și Jupânești, care vor să depună proiecte pentru finanțarea de lucrări de amenajare a parcurilor industriale.
Nu este necesar ca să fie declarat Parc Industrial. Este stipulat în apelul pe Tranziție Justă că au obligația ca până la finalizarea implementării proiectului să aibă titulatura de Parc Industrial. Sunt anumiți pași care trebuie parcurși.

Sunt 20 de milioane de euro disponibili prin Tranziție Justă.

Din câte știu, Primăria municipiului Târgu Jiu este mult mai avansată în privința întocmirii proiectului de finanțare și a documentației pentru declararea de Parc Industrial“.

Proiecte pentru modernizarea și amenajarea parcului industrial Bumbești Jiu și Bălești

Consiliul Județean Gorj are pregătite două proiecte pentru modernizarea parcului industrial Bumbești Jiu și amenajarea celui de la Bălești.

„Cele două proiecte de amenajare și modernizare a parcurilor industriale de la Bumbești Jiu și Băești să se ridice în total la 13 milioane de euro. Finalizarea apelului este în luna iulie, iar contractul ar urma să fie semnat cel mult în luna octombrie, urmând ca în primăvară să înceapă lucrările“, a mai precizat Marius Cuțitoiu.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente