Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe managerul Spitalului Târgu-Jiu pentru perioada cât a fost șef la Spitalul Dobrița: „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iunie 2009 – 14 mai 2014, întrucât, simultan cu funcția de Manager al Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu”, Comuna Runcu a exercitat și funcția de kinetoterapeut în cadrul unei societăți comerciale, încălcând, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 95/2006”, se arată în comunicatul ANI. Managerul Tiberiu Tătaru, declarat a declarat că va ataca această decizie în instanţă, fiind convins că va câştiga. Directorul spitalului a recunoscut că a prestat doar activitate didactică pentru firma LaryMedical din Târgu-Jiu, iar acest lucru nu este interzis de lege. „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: exercitarea oricăror alte funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică […]”;. În ultimele luni, ANI a declarat incompatibili zeci de primari din Gorj, însă toți au contestat deciziile în instanță.