spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateManifestare istorică la Schela

    Manifestare istorică la Schela

    Autoritățile locale și județene s-au adunat, în Poiana lui Mihai, pentru a marca 91 de ani de când a fost ridicat monumentul în cinstea bravului erou național, Domnitorul Mihai Viteazul.

    La Schela s-a reconstituit momentul în care domnitorul a trecut prin județ, în drumul său spre Transilvania.
    Momentul cu încărcătură istorică reprezintă una din tradițiile județului Gorj.  Prezent la manifestare, subprefectul Mihai Istrate a transmis un mesaj evocator, prin care a îndemnat la reînnoirea angajamentului de a onora moștenirea lui Mihai Viteazul. „Este o zi în care nu doar sărbătorim un moment istoric, ci și spiritul unității și curajului care ne-a definit ca națiune. Mihai Viteazul nu a fost doar un lider militar remarcabil, ci și un vizionar, care a realizat pentru prima dată unirea celor trei țări române. Prin faptele sale, a demonstrat că visurile mărețe sunt posibile atunci când avem voința și determinarea de a lupta pentru ele. Monumentul pe care îl vedem astăzi este mai mult decât o simplă statuie. Este un simbol al unității noastre, al aspirațiilor și speranțelor noastre ca popor. Este un reper care ne amintește zilnic de sacrificiile și viziunea liderilor noștri din trecut. Să nu uităm niciodată că forța noastră, ca națiune, vine din unitate. La fel cum Mihai Viteazul a luptat pentru unire, trebuie să luptăm și noi, zi de zi, pentru a păstra acest spirit viu. La 91 de ani de la ridicarea acestui monument, să ne reînnoim angajamentul de a onora moștenirea lui Mihai Viteazul și de a trăi conform valorilor sale. Fie ca spiritul său să ne ghideze în toate acțiunile noastre și să ne inspire în construirea unui viitor luminos pentru România!”, a transmis subprefectul de Gorj, Mihai Istrate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: