spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateMinistrul Educaţiei, printre prichindei, la Târgu-Jiu

    Ministrul Educaţiei, printre prichindei, la Târgu-Jiu

    Clasa pregătitoare va reveni din 2013 învăţământului preşcolar, din lipsă de spaţiu iar problema comasării nu se va rezolva nici peste noapte! Declaraţia a făcut-o ieri ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prezentă la Târgu-Jiu, acolo unde a vizitat două unităţi şcolare de prestigiu şi a participat la festivităţi.

    Prima oprire a ministrului Educaţiei a fost la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” unde nu a ratat ocazia să se adreseze elevilor. Rolul şcolii este colosal în formarea personalităţii, a spus ministrul, îndemnând atât elevii, cât şi cadrele didactice să conştientizeze nevoia de comunicare. „Dragi elevi, mă adresez întâi vouă. Valoarea şi tradiţia unui liceu nu se naşte din neant, ci prin eforturile profesorilor şi elevilor. În fiecare an se adaugă ceva la prestigiul liceului, iar când aţi intrat pe porţile liceului, trebuie să ştiţi că v-aţi asumat o mare responsabilitatea, iar profesorii sunt cei care vă ajută să creşteţi frumos. Fără comunicare, şcoala nu este şcoală, este orice altceva, dar nu şcoală şi este nevoie şi de sprijinul părinţilor voştri”, a declarat ministrul Ecaterina Andronescu. Mesaje de bun venit şi cuvinte de încurajare în noul an şcolar au adresat elevilor şi autorităţile judeţene. Preşedintele Ion Călinoiu, s-a arătat încântat de prezenţa la Gorj a ministrului Educaţiei întrun moment important. Călinoiu a subliniat chiar că faptul de avea profesori exigenţi este în beneficiul lor. „Aveţi şansele să-i depăşiţi pe ei şi pe colegii mai mari şi vă doresc succes în noul an şcolar”, a precizat şeful judeţului, Ion Călinoiu.

    Lacrimi de prichindel, şterse de ministrul Educaţiei

    Ministrul a dorit să vadă cum sunt pregătite clasele pregătitoare, mai mult, a îmbărbătat un şcolar cu faţa în lacrimi, copleşit de emoţii şi supărat că nu are cu el nici un coleg de la grădiniţă. Ministrul a reuşit să-i mai şteargă din supărare şi i-a dat chiar un şerveţel. Vizita la Târgu-Jiu a scos la iveală şi aprecieri, dar şi critici din partea ministrului. La clasele primare, la Colegiul „Tudor Vladimirescu” s-a arătat mulţumită că elevii de cinci şase ani au parte de o clădire proprie. „Mi-au plăcut cum arată cele două clase cu copii de cinci-şase ani, ceea ce înseamnă că şcoala s-a străduit să facă tot ce este necesar. Cadrele didactice au spus că au trecut prin procesul de formare, iar la finalul anului, sperăm să avem o reuşită în ceea ce a adus clasa I. Din fericire, aici, clădirea în care se află copiii din învăţământul primar este izolată de clădirea şi curtea liceului, ceea ce cred că este un atuu în plus, pentru reuşită”, a declarat Ecaterina Andronescu. În ceea ce priveşte şcolile care nu au autorizaţie de funcţionare, ministrul Educaţiei a precizat că numărul lor este sub 2.000, cele mai multe, din cauza faptului că în localitate nu există apă curentă şi grupurile sanitare nu au cum să fie în interiorul şcolii. Totuşi, partea bună este că „nu avem probleme de reabilitare cu mai mult de una-două şcoli din judeţ”, a conchis Andronescu.

    Clasa pregătitoare, înapoi la grădiniţă, din 2013

    De vizita oficialilor nu au scăpat nici prichindeii de la Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu”, unde ministrul Ecaterina Andronescu a avut în atenţie clasele primare. Nu s-a făcut rabat de la tradiţie, pentru că doi elevi au întâmpinat-o pe ministrul Educaţiei cu pâine şi sare. Turul şcolii a strâns şi concluzii, per ansamblu pozitive, dar ministrul a profitat de prilej să atragă atenţia că o curte împărţită de zeci de copii de toate vârstele, nu este tocmai un caz fericit. De altfel problema spaţiului a dat bătăi de cap la multe alte şcoli din ţară. Tocmai de aceea, pentru că există situaţii în care laboratoarele sau cancelariile au fost destinate amenajării claselor pregătitoare, Ecaterina Andronescu a pus punctul pe i. „De la anul viitor, clasa pregătitoare se întoarce la grădiniţă. Se va face o evaluare în acest sens la jumătatea anului”, a mai adăugat ministrul Educaţiei. Cu lipsurile lui însă, învăţământul de calitate trebuie apreciat acolo unde se face cu implicare, eforturi şi profesionalism, a fost nota optimistă în care Ecaterina Andronescu a încheiat mesajul adresat elevilor şi nu numai, în prima zi de şcoală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: