spot_img
Altele
    AcasăActualitateNoi asistenți maternali profesioniști în Gorj

    Noi asistenți maternali profesioniști în Gorj

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a finalizat o campanie de recrutare a asistenților maternali profesioniști. Astfel, se va putea conta, din această toamnă, pe încă trei angajați pe această funcție.

    Asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condițiile legii, care asigură, prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament. Pot fi atestate ca asistent maternal profesionist persoanele care îndeplinesc următoarele condiții: au capacitate deplină de exerciţiu; prin comportamentul lor în societate, starea sănătăţii şi profilul lor psihologic, prezintă garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte, referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor săi; au în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament sau în încredinţare (bucătărie și baie funcționale, număr de camere suficiente pentru asigurarea intimității tuturor celor care locuiesc în ea, inclusiv pentru copiii care vor fi primiți în plasament); au studii medii (12 clase absolvite cu sau fără diplomă de bacalaureat); urmează cursurile de formare profesională organizate la sediul instituției de către specialiștii Serviciului pentru copilul aflat în plasament la asistent maternal profesionist din cadrul DGASPC Gorj.

    Condiții de selecție

    Având în vedere că recrutarea asistenților maternali profesioniști trebuie realizată astfel încât serviciul de asistență maternală să răspundă nevoilor identificate și tuturor particularităților copiilor care au nevoie de o măsură de protecție specială, DGASPC Gorj selectează persoane disponibile pentru a primi în plasament minimum 2 copii, sex femeiesc/bărbătesc, cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, clinic sănătoși/cu nevoi speciale, infectați HIV sau bolnavi SIDA. „Nu poate fi asistent maternal profesionist: a) persoana care a suferit o condamnare prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni; b) părintele decăzut din drepturile părintești sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; c) persoana sau un alt membru al familiei care suferă de boli cronice transmisibile sau care suferă de boli cronice, certificate de medicul de familie, care ar putea pune în pericol starea de sănatăte a copilului. Persoana care desfășoară o activitate salarizată poate deveni asistent maternal profesionist numai cu condiția încetării contractului individual de muncă pe baza căruia își desfășoară respectiva activitate salarizată”, conform DGASPC. În Gorj sunt peste 100 de asistenți maternali profesioniști.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: