spot_img
Altele
    AcasăActualitateNumărul lipotimiilor creşte văzând cu ochii

    Numărul lipotimiilor creşte văzând cu ochii

    Gorjul se află în continuare sub incidenţa Codului Galben de caniculă, astfel că autorităţile şi-au luat toate măsurile pentru ca gorjenii să nu aibă de suferit. Medicii au intrat şi ei în alertă pentru că numărul persoanelor răpuse de căldură a crescut. Directorul medical al Spitalului din Rovinari a confirmat faptul că numărul lipotimiilor a crescut în această perioadă.

    Canicula face ravagii. Arşiţa aduce zeci de gorjeni pe paturile spitalelor, majoritatea cu lipotimii. Şi la Rovinari numărul pacienţilor a crescut simţitor, odată cu instalarea acestui val de căldură. „În ultima perioadă la Spitalul Orăşenesc Sfântul Ştefan din Rovinari s-au înregistrat mai multe cazuri de pacienţi cu lipotimii, decompensări cardio-pulmonare. Pacienţii au înţeles în general, stau în perioada de caniculă, după ora 11:00 în casă, se adresează medicului în prima parte a zilei, dar într-adevăr s-au înmulţit apelurile şi către 112 şi au fost aduşi pacienţii cu lipotimii, în număr mai mare comparativ cu alte perioade. Sunt amenajate puncte de prim-ajutor de Primăria Rovinari în care sunt persoane, asistente, care iau o tensiune, pot fi serviţi cu apă pacienţii, un lucru extrem de bun”, a spus Camelia Căruntu, director medical Spitalul din Rovinari.

    DSP informează gorjenii

    Direcţia de Sănătate Publică Gorj informează cetăţenii cu privire la efectele caniculei şi măsurile care pot fi luate pentru evitarea evenimentelor neplăcute. „În această perioadă, aşa cum am spus şi până acum trebuie să evităm expunerea la soare între orele 11:00 şi 16:00, trebuie să consumăm foarte multe lichide, să ne protejăm atât la cap cât şi cu ochelari de soare, cu haine adecvate, haine deschise la culoare, haine uşoare, să protejăm bebeluşii pentru că ei sunt foarte expuşi şi să avem grijă şi de bătrâni pentru că şi dumnealor sunt o categorie vulnerabilă, având în permanenţă nevoie de noi, de ajutorul nostru. Să avem grijă şi de persoanele singure şi să le ajutăm atunci când au nevoie”, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
    Şi pentru ziua de astăzi se anunţă în Gorj temperaturi care pot atinge chiar şi 40 de grade Celsius.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: