Prin proiectul de reamenajare a Grădinii Publice s-a propus plantarea, pe baza unor principii atent gândite și corelate cu valențele istorice, culturale și naturale ale sitului, îmbinate în funcție de expunere, cerințe ecologice și asocieri botanice și estetice, a mai multor categorii de material săditor dendro-floricol.
Este vorba despre 262 exemplare de arbori foioși din 6 specii, 2465 exemplare de arbuști foioși din 10 specii, 9280 exemplare de plante perene din 11 specii, 12665 exemplare de plante tapisante și liane din 4 specii și 56.900 mp pajiști.
Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, care adăpostește o parte din operele lui Constantin Brâncuși este reabilitat printr-un amplu proiect cu finanțare europeană nerambursabilă, în valoare de circa 20 de milioane de euro. Reabilitarea Grădinii Publice – obiectiv monument istoric – face parte din demersurile municipalității de punere în valoare a patrimoniului natural și cultural, precum și de îmbunătățire a cadrului urbanistic în care este amplasat Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu și se derulează în cadrul a trei contracte de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027 cu finanțare din fonduri europene nerambursabile.
Lucrările prevăd reamenajarea peisagistică a parcului și modernizarea infrastructurii verzi, inclusiv instalarea unui sistem automatizat de irigații. Aleile principale și secundare vor fi reconfigurate, iar spațiile verzi vor fi reorganizate pentru a crea un ansamblu unitar și armonios. În același timp, va fi implementat un nou sistem de iluminat public, ambiental și peisagistic, iar mobilierul urban existent va fi înlocuit.

