spot_img
Altele
    AcasăActualitatePNL solicită intervenţia României în războiul din Libia

    PNL solicită intervenţia României în războiul din Libia

    Pe fondul evenimentelor din Libia, Partidul Naţional Liberal salută adoptarea Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Intervenţia militară este perfect justificată, ţinând cont de masacrul pe care forţele colonelului libian Muammar Gaddafi îl produc în rândul populaţiei civile. Partidul Naţional Liberal consideră inacceptabil faptul că, într-o situaţie atât de gravă, autorităţile române păstrează tăcere şi nu au o poziţie oficială, aşa cum presupune statutul de ţară membră a NATO şi a UE. „Solicităm Preşedinţiei, Guvernului, Ministerului de Externe, precum şi a Ministerului Apărării Naţionale să aibă o poziţie oficială fermă care să reflecte gradul de solidaritate pe care ţara noastră îl declară faţă de populaţia civilă din Libia”, au spus reprezentanţii PNL. Cei din PNL consideră că cei de la Consiliul Suprem de Apărare a ţării ar trebui să se întrunească de urgenţă pentru a adopta o poziţie în ceea ce priveşte ostilităţile declanşate în Libia.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: