spot_img
Altele
    AcasăActualitatePosibile demiteri după moartea a doi bebeluşi

    Posibile demiteri după moartea a doi bebeluşi

    Comisia de disciplină constituită la nivelul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu a finalizat ancheta în ceea ce priveşte moartea celor doi bebeluşi. Raportul anchetei a ajuns deja în atenţia managerului Tiberiu Tătaru, acesta neexcluzand varianta luării unor măsuri asupra cadrelor medicale.

    tataru

    Membrii comisiei au analizat toate aspectele semnalate de părinţii pruncilor care urmau să vină pe lume, iar rezultatele au ajuns pe masa managerului unităţii spitaliceşti, urmând a fi luate măsurile ce se impun în zilele următoare. Din primele investigații efectuate în secția în care doi bebeluși au murit înainte de a se naşte, se pare că au rezultat unele inadvertențe ce ar fi condus la decesul neașteptat al bebelușilor. Din datele comisiei a reieșit și faptul că secția nu este dotată cu aparatura necesară pentru monitorizarea fătului, dar nici cu sistem de semnalizare la pat. „Într-adevăr în raportul pe care l-am primit de la Comisia de Analiză se evidenţiază nişte inadvertenţe în activitatea administrativă a secţiei şi binîneţeles că după ce voi studia şi eu foarte bine, voi trage concluziile necesare şi probabil că într-o zi sau două, voi putea să vă informez asupra deciziilor pe care le-am luat în urma acestui raport”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Măsurile ce vor fi luate de conducerea unității vor fi publice peste două zile, când este posibil să aibă loc și unele demiteri din funcţii. Părinţii celor doi bebeluşi morţi la Maternitatea din Târgu-Jiu au depus şi plângeri la Poliţie, considerând că tragediile s-au produs din vina cadrelor medicale.

    Te-ar mai putea interesa

    4 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: