spot_img
Altele
    AcasăActualitateNoi posturi la Ambulanţă

    Noi posturi la Ambulanţă

    Două posturi noi vor fi scoase la concurs la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, după ce personalul care le ocupa a plecat cu contract în străinătate. Necesarul de angajați este mult mai mare, potrivit managerului Marinică Niculescu, care explică de ce posturi eliberate prin pensionarea unora dintre angajați nu pot fi ocupate.

    Deşi neocupate mai stau încă destule posturi extrem de necesare pentru funcţionarea serviciului de urgenţă, locurile au fost blocate în 2010. Conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă spune că a făcut deja diligenţele necesare la Minister pentru deblocarea posturilor, dar legislaţia deloc binevoitoare din 2010 care a redus toate structurile bugetare cu 25% a lăsat repercusiuni. În ultimii ani o parte dintre angajaţi au ieşit la pensie, dar blocarea posturilor face imposibilă ocuparea atât cât ar fi nevoie. Legile strâmbe nu ţin cont de faptul că un serviciu de urgenţă cum este Ambulanţa nu poate funcționa cu posturi blocate, fără resursă umană. Deficienţe sunt la aproape întregul personal operativ, de la medici la ambulanţieri, dar se fac eforturi de a se acoperi toate urgenţele. „Scoatem la concurs un post de asistent și unul de medic, dar pe termen lung ne trebuie mult mai mulți angajați. Am făcut cereri la Ministerul Sănătății să mi se acorde încă 18 posturi, între care cele mai multe sunt de ambulanțier. Prin reforma făcută de guvernul Boc, toți cei care ies la pensie duc la blocarea posturilor. Fără ambulanțier să am să trimit la fața locului este foarte greu să faci serviciu de urgență”, a declarat Marinică Niculescu, manager SJA Gorj. Tot la minister, conducerea unităţii a făcut solicitări şi pentru reînnoirea parcului auto. Din cele 6 ambulanţe promise, în Gorj, doar una a ajuns, restul de 5 aşteptându-se până la finalul lunii decembrie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: