spot_img
14.1 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitatePremierul Ciolacu se întâlnește, vineri, cu reprezentanții minerilor, după recalcularea pensiilor

    Premierul Ciolacu se întâlnește, vineri, cu reprezentanții minerilor, după recalcularea pensiilor

    Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se va întâlni, vineri, cu reprezentanţii minerilor, pentru a discuta despre modul în care se recalculează pensiile acestora. Chemați la discuții sunt și reprezentanții nevăzătorilor, pe aceeași problemă. „Am aceste două categorii, vineri mă văd cu ei”, a spus Ciolacu, fiind vorba despre minerii şi despre persoanele cu dizabilități.

    ,Am o întâlnire vineri şi cu reprezentanţii minerilor, fiindcă nu li s-a explicat”, a declarat premierul, marţi seara, la Antena 3. Ciolacu a mai precizat că erorile de recalculare au totalizat „0,01” şi că 95% dintre pensionari, adică 3,8 milioane, au primit o pensie mărită.

    „E o mărire a pensiei medii de 650 de lei. E o mărire consistentă. Mai mult: aveai un serviciu de bază, dar mai munceai în alt loc şi acolo ţi se opreau contribuţiile. E pentru prima oară când poţi să te duci cu dovezi pentru aceste contribuţii, care ţi se adaugă la pensie”, a spus el. Marcel Ciolacu a mai apreciat că ar fi trebuit să comunice pe subiectul pensiilor, încă din luna august şi să explice faptul că nu este vorba despre „o mărire tradiţională”, ci despre o „recalculare”, menită să corecteze „inechităţi” vechi de 30 de ani.

    In Gorj, FNM protestează pe tema inechităților apărute în recalcularea pensiilor pentru mineri. Pensionarii din minerit au făcut miting în Piața Prefecturii și au scandat lozinci in fața Casei de Pensii Gorj.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!