spot_img
Altele
    AcasăActualitatePreşedinţii secţiilor de votare, desemnaţi

    Preşedinţii secţiilor de votare, desemnaţi

    Preşedinţii secţiilor de votare ce au fost selectaţi în urma tragerii la sorţi de astăzi, organizată de Tribunalul Gorj, se pot adresa instituţiei, în vederea ridicării împuternicirilor. Pentru obţinerea funcţiilor de preşedinţi şi locţiitori s-au înscris aproximativ 1400 de persoane, din care peste 600 deţin studii juridice.

    Ziua de ieri a adus emoţii pentru aproximativ cele 1400 de persoane, ce s-au înscris în competiţia pentru funcţia de preşedinte şi locţiitor al secţiilor de votare, în perioada alegerilor prezidenţiale. „Extragerea va avea loc în sistem electronic după un program al informaticienilor din Tribunalul Gorj. Pe liste, avem un total de 1373 de candidaţi, din care 620 deţin studii juridice, 699 de persoane deţin studii superioare şi 54 –studii medii. Un criteriu avut în vedere, în raport cu dispoziţiile legii, a fost cel al localităţii de domiciliu, iar când nu există persoane doritoare să participe din respectiva localitate -cea mai apropiată comună celei în care se situează biroul secţiei de votare”, a precizat preşedintele Tribunalului Gorj, Gheorghe Radu. Tragerea la sorţi a fost una electronică ce a durat foarte puţin, dar care a dus la eliminarea oricăror interpretări, programul realizat de informaticienii Tribunalului Gorj ducând la o extragere eficientă şi elegantă. Prioritate la aceste trageri la sorţi au avut, de această dată, persoanele cu studii juridice, şi asta ca urmare a faptului că s-ar fi putut impune anumite interpretări ale legii. Ca o premieră pentru acest tur de alegeri, nu s-a înscris niciun magistrat. Conducerea Tribunalului Gorj anunţă că, pentru viitoarele alegeri, de preferat este ca pentru Municipiul Târgu-Jiu să se înscrie în vederea obţinerii funcţiei de preşedinte şi locţiitori doar persoane cu studii juridice, cele cu studii superioare putând să opteze pentru alte localităţi. Programul de extragere la sorţi a fost adoptat şi de alte instanţe din ţară, Arad, Dolj, Vrancea, Mureş şi Caraş–Severin.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: