spot_img
30.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 1, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrima ședință cu directorii de școli la care a participat noul inspectorului...

    Prima ședință cu directorii de școli la care a participat noul inspectorului școlar general

    Ședința cu directorii unităților de învățământ preuniversitar din județul Gorj s-a derulat în amfiteatrul Universității „C. Brâncuși” din Târgu Jiu. A fost prima ședință la care a participat noul inspectorului școlar general, Mihai Istrate.

    Printre subiectele de discuții s-a numărat Consumul de droguri și siguranța elevilor în școli și în spațiile adiacente acestora – măsuri de prevenire; pregătirea examenelor de Evaluare Națională (clasa a VIII-a) și Bacalaureat clasa a XII-a/a XIII-a); asigurarea respectării programelor remediale (acolo unde este cazul), monitorizarea performanțelor elevilor.

    De asemenea, au fost prezentate rezultatele obținute de elevii gorjeni la concursurile și olimpiadele naționale, precum și despre respectarea prevederilor metodologice cu privire la înscrierea cadrelor didactice pentru concursul pentru obținerea Gradației de merit, sesiunea 2024.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!