AcasăActualitatePrimele apartamente din cartierul Narciselor sunt gata. Beneficiarii vor avea și energie...

Primele apartamente din cartierul Narciselor sunt gata. Beneficiarii vor avea și energie produsă de panouri fotovoltaice

Primele apartamente construite în zona Narciselor au fost finalizate și vor fi repartizate tinerilor care au depus dosare pentru obținerea unei locuințe. Autoritățile au prezentat imagini din interiorul noilor locuințe și au oferit detalii despre proiect.

„Primele apartamente din zona Narciselor au fost finalizate. Am dorit să vă prezint imagini din locuințele care vor fi distribuite tinerilor care au depus dosare în acest sens. Sunt spații generoase, de aproape 70 de metri pătrați, cu două balcoane fiecare, în clădiri cu câte șase apartamente. Practic, s-a construit un adevărat cartier de vile, destinat celor cu vârsta de până la 35 de ani”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, proiectul oferă și facilități suplimentare pentru viitorii locatari. „Aici numărul locurilor de parcare depășește numărul locuințelor. Totodată, beneficiarii vor avea energia asigurată prin panouri fotovoltaice”, a mai precizat acesta.

Apartamentele urmează să fie repartizate tinerilor care au depus dosarele necesare, în conformitate cu criteriile stabilite de autorități.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente