spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateProcurori puţini, dosare multe

    Procurori puţini, dosare multe

    Au fost mai puţini numeric, dar au avut mult mai mult de muncă. Rezultatele lor sunt reliefate de cifrele prinse în bilanţul activităţii de peste an. Vorbim despre procurorii din cadrul Parchetelor din Gorj, care au muncit mult mai mult în anul 2011, din cauza deficitului de personal.

    În cursul anului 2011 la Parchetele din judeţul Gorj a existat o fluctuaţie destul de mare de procurori şi un deficit de personal. Aşa se face că Parchetele din Gorj au funcţionat în anul 2011 cu un efectiv mediu de 34 de procurori, faţă de 42 de posturi de procuror existente în ştatul de funcţii aprobat. Cu toate acestea, analiza datelor statistice arată faptul că în anul 2011 procurorii au muncit mult şi au depus eforturi pentru menţinerea şi îmbunătăţirea unor indicatori de operativitate şi calitate, a crescut eficienţa şi s-a îmbunătăţit calitatea muncii. „În ciuda faptului că Parchetele din Gorj se confruntă cu deficit de personal, totuşi activitatea derulată pe parcursul anului trecut a fost una apreciată de superiori în cadrul bilanţului care a avut loc zilele trecute. A fost de asemenea, şi o fluctuaţie de procurori, dar activitatea şi eficienţa au fost îmbunătăţite”, a menţionat procurorul Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Numai în anul 2011 au fost înregistrate pe totalul unităţilor de parchet din judeţul Gorj-26.787 dosare, în creştere faţă de 2010 cu 0,49 %. Dintre acestea au fost soluţionate 13.430 dosare. Prin rechizitoriu au fost soluţionate 773 de cauze, în creştere cu 2,11 % faţă de anul 2010 (757 cauze). Activitatea desfăşurată în anul 2011 de procurorii cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi Parchetelor din circumscripţia teritorială a acestuia a fost apreciată ca fiind în general foarte bună.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: