spot_img
17.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateProtestul minerilor din Gorj continuă

    Protestul minerilor din Gorj continuă

    Aproape 80 de ortaci sunt în continuare în subteran (până la închiderea ediției) și 30 au intrat în greva foamei în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Minerii din Tehomir vor să negocieze doar cu managerul companiei sau ministrul Economiei. Ortacii sunt nemulțumiți că în curând vor fi disponibilizați, iar salariile compensatorii sunt foarte mici.

    Miercuri a fost a doua zi de grevă în subteranul de la Tehomir. Mineri din schimburile doi și trei s-au alăturat celor care sunt sub pământ de mai bine de 30 de ore. „Colegii noștri refuză să iasă la suprafață și avem printre ei și doi colegi cu probleme de sănătate. Nu vor să mai negocieze decât cu domnul Ciurel sau domnul Gerea. Până acum discuțiile cu domnul Antonie au eșuat”, a spus unul dintre sindicaliști. Ortacii care protestează în mină au primit apă, pâine și conserve. Nu toți suportă însă atâtea ore fără să vadă lumina zilei. Cu toate acestea au ales să fie solidari cu colegii lor. La gura minei este un echipaj al Ambulanței, gata să intervină dacă va fi nevoie. Între timp, șeful CE Oltenia nu pare prea disponbil să se ducă să vorbească protestatarilor. „Există un director care se află acolo pentru contactul cu dânșii. Din păcate astăzi am foarte multă treabă. Poate după-amiază să trec pe acolo. Am întâlniri, deja le-am programat. Au o listă cu revendicări în care cer un singur lucru: să li se acorde drepturile din acorduri, fără să semneze acordul, ori lucrul acesta nu poate fi luat în discuție. Nu se poate și salarii compensatorii și acest venit de completare pentru 24 de luni. Așa ar trebui să dau șase salarii și pentru ceilalți două mii, așa că s-a preferat această variantă cu bani de la Guvern”, a declarat Ciurel.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: