spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăActualitateRăuţ îi ia la bani mărunţi pe şefii Pandurilor

    Răuţ îi ia la bani mărunţi pe şefii Pandurilor

    Reprezentantul Complexului Energetic Oltenia în Adunarea Generală a Acţionarilor a Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Ion Răuţ, le solicită şefilor clubului să prezinte modul în care au cheltuit banii primiţi sponsorizare an de an. Răuţ se declară suporterul echipei, dar spune că CEO doreşte să afle cum s-au cheltuit banii la Pandurii timp de aproape 8 ani de Liga I.

    Proaspăt numit în Adunarea Generală a Acţionarilor a Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Ion Răuţ, le va solicita celorlalţi reprezentanţi să prezinte situaţia economico-financiară a echipei de fotbal. Răuţ a declarat pentru Radio Omega că managerii Complexului Energetic Oltenia, principalul finanţator al Pandurilor, doresc să afle cum au fost cheltuiţi banii alocaţi timp de 8 ani de Liga I. „E un lucru firesc să vedem care-i situaţia, fără vreo speculaţie!”, mai spune Ion Răuţ. „Prin prisma responsabilităţilor pe care le am în AGA sunt multe lucruri de făcut. În special, noi ne dorim să ştim ce se întâmplă cu banii cu care noi finanţăm clubul. Aceste lucruri nu sunt o noutate, un lucru special, deosebit, care să poată fi speculat şi este pur şi simplu un aspect normal în administrarea unei asemenea asociaţii, ONG. Personal, am şi experienţă în ce priveşte administrarea unui ONG. Nu pot să am dubii în privinţa cheltuirii banilor pentru că ar însemna să am preconcepţii. N-am niciun fel de preconcepţie cu privire la ceea ce există în momentul de faţă la Clubul Pandurii. Aştept să convocăm organul de conducere colectiv şi voi face ceea ce trebuie să fac, să apăr interesele Complexului Energetic Oltenia”, a mai spus Ion Răuţ, care se declară suporter al echipei târgujiene. „Cu sufletul am fost alături de Pandurii tot timpul, în tinereţe am luat bătaie de la alţi suporteri pentru ei, iar acum sunt şi mai alături şi instituţional”, a completat Răuţ. La începutul lunii, managerul Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a solicitat conducerii administrative a Clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu situaţiile financiare, raportul cenzorilor, bugetul de venituri şi cheltuieli. Reprezentanţii CEO de atunci în AGA şi CA de la Pandurii, Daniel Burlan şi Ion Pisc nu i-au pus, însă, la dispoziţie actele. Ulterior, Burlan şi Pisc au fost înlocuiţi cu Ion Răuţ şi Anton Sava, iar acum acţionarii solicită din nou documentele pentru a vedea pe ce au cheltuit şefii Pandurilor banii de la CEO timp de 8 ani.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: