spot_img
11.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăActualitateRelaţii sexuale în spatele gratiilor

    Relaţii sexuale în spatele gratiilor

    În prima lună a acestui an la Penitenciarul Târgu-Jiu au fost aprobate peste 30 de solicitări din partea deţinuţilor care au dorit să petreacă puţin timp împreună cu persoana iubită în camera intimă. Tot în această lună au avut loc şi două cununii civile în spatele gratiilor.

    Încă de la înfiinţarea acestui loc în penitenciar, în care deţinuţii să aibă parte de „clipe fierbinţi” alături de persoana iubită, au început să apară solicitările. Persoanele private de libertate care s-au comportat exemplar şi au participat la diferite activităţi ale penitenciarului au primit avizul favorabil pentru a petrece câteva ore în camera intimă. Anul trecut au fost avizate peste 190 de cereri: „De la începutul acestui an au fost avizate favorabil 32 de solicitări pentru camera intimă, din care 30 au fost acordate pentru durata de două ore şi două au fost acordate pentru o durată de 48 de ore, cu ocazia oficierii căsătoriei. Anul trecut am avut 192 de solicitări aprobate pentru camera intimă cu vizită de două ore, iar opt cu vizitele cu durată de 48 de ore”, a declarat Lavinia Lupu, purtătorul de cuvânt la Penitenciarul Târgu-Jiu. Chiar dacă sunt departe de societate, nu sunt împiedicaţi să-şi unească destinele cu persoanele pe care le iubesc. Astfel, anul acesta au avut loc două cununii civile în spatele gratiilor: „Anul acesta au avut loc două cununii civile oficiate de ofiţerii stării civile de la Primăria Târgu-Jiu, iar anul trecut au avut loc şapte astfel de căsătorii civile”, a mai adăugat Lavinia Lupu. Persoanele aflate în detenţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a beneficia de camera intimă. Printre condiţii se numără şi dovada că deţinutul şi persoana cu care vrea să-şi petreacă timpul la camera intimă sunt căsătoriţi cu acte.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: