spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateSalariu redus cu 5%

    Salariu redus cu 5%

    Mai multe cabinete medicale şi stomatologice din judeţ au fost luate… „peste noapte” la verificat! Nu este prima dată când echipele de la CJAS Gorj derulează controale inopinate la cadrele medicale pentru a vedea dacă obligaţiile de serviciu sunt doar bune de notat pe hârtie sau se şi respectă. Pentru că au tras chiulul de la program, medicii vor primi luna viitoare mai puţini bani de la CJAS!

    Se pare că marea majoritate a personalului medical din cabinete stomatologice, specialităţi clinice sau medicina de familie au aceeaşi problemă, nu îşi respectă programul de lucru. Cum legea este şi ea aceeaşi pentru toţi, directorul CJAS Gorj explică ce sancţiuni au fost aplicate. În mod cert, luna viitoare, medicii care au tras chiulul de la program, vor primi din valoarea contractului cu CJAS, mai puţini bani. Pentru aceeaşi abatere, odinioară, unii dintre medici se alegeau cu avertisment. S-a renunţat la acesta, în favoarea măsurii care arde la buzunare. Inopinat, echipele de control ale CJAS au bătut la uşa cabinetelor stomatologice, unde din 5, 2 erau închise, dar nu au ignorat nici programul de lucru de la cabinetele de medicină de familie sau cele de specialităţi clinice. „La specialităţile clinice, din 9 cabinete, 2 nu au fost găsite la program, iar la medicină de familie am controlat 25 de furnizori şi 5 nu au fost găsiţi. Pentru toţi cei care nu au fost găsiţi la program s-a dispus penalizarea cu 5% din valoarea lunară a contractului cu CJAS. Este o măsură nouă faţă de anii anteriori, când, după caz, se putea aplica doar avertisment”, a declarat Daniel Bondoc, director CJAS Gorj. În medie, lunar un cabinet primeşte de la CASĂ între 10 şi 12 mii de lei, incluzând şi cabinetele la care lucrează 2 medici.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: