spot_img
15.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 11, 2024
Altele
    AcasăActualitateSalină artificială la Dobriţa

    Salină artificială la Dobriţa

    Spitalul de Pneuomoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa va avea cea mai mare salină artificială din ţară. Asigurarea vine de la directorul Tibi Tătaru care, invitat la Acces Tv, a declarat că de construirea salinei la Dobriţa depinde soarta spitalului şi a pacienţilor, iar proiectul are sprijinul Consiliului Judeţean. Astfel, din toamna acestui an, afluxul de pacienţi ar putea creşte cu 20 la sută.

    Salina artificială, cea mai mare din sud-vestul României, are şanse să fie ridicată în Gorj. Proiectul s-a născut din dorinţa directorului Tibi Tătaru, dar şi a preşedintelui Călinoiu de a readuce spitalul pe locul pe care îl merită. Pentru a obţine, însă, un calificativ superior, din categoria 5 la M2, trebuie ca internările din afara judeţului să crească, la fel şi diversitatea serviciilor. Ministerul cere ca numărul pacienţilor cu domiciliul din alte judeţe să crească cu 20 de procente. „Avem planificată construcţia unei saline artificiale, care va exista la Spitalul Dobriţa de la 1 septembrie 2012 şi va fi cea mai mare din ţară”, a declarat Tibi Tătaru, director Spital de Pneuomoftiziologie Dobriţa. Directorul Spitalului de la Dobriţa a mai spus la emisiunea „Punctul pe I” că vor exista saloane separate pentru bolnavii de tuberculoză şi cei din ambulatoriu, şi va fi unică în ţară. „Va avea un compartiment separat pentru cazurile de tuberculoze, dar şi pentru cele din ambulatoriu sau de la domiciliu, unde se va percepe şi o taxă, nu ştim încă valoarea. Ideea este ca circuitele separate să facă imposibilă interacţiunea între cazuri”, a declarat Tătaru. Cu o suprafaţă de 150 de mp, salina este prevăzută a fi gata la 1 septembrie. Proiectul include şi un compartiment de kinetoterapie, cu o sală corespunzătoare.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: