spot_img
Altele
    AcasăActualitateSancţiunile aplicate de Colegiul Medicilor Gorj, contestate la Bucureşti

    Sancţiunile aplicate de Colegiul Medicilor Gorj, contestate la Bucureşti

    Patru sancţiuni aplicate de Colegiul Medicilor Gorj în cazul unor medici acuzaţi de malpraxis au ajuns pe masa Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România şi asta după ce unii dintre doctorii incriminaţi au fost nemulţumiţi de decizia luată de membrii Comisiei de Disciplină Gorj. Nici familiile victimelor nu s-au lăsat mai prejos, la rândul lor contestând măsurile comisiei de la Gorj.

    Pe parcursul anului 2012, la Colegiul Medicilor Gorj au fost depuse 21 de plângeri împotriva unor medici care au fost acuzaţi de malpraxis. Cele mai celebre cazuri se referă la minora de 17 ani care a murit în urma unei injecţii, cele mai multe situaţii fiind înregistrate la Secţia Ginecologie. Din toate acestea, patru dosare se află încă pe masa Comisiei de Disciplină Gorj care urmează să finalizeze aceste anchete. Din totalul celor 21 de cazuri, patru decizii au fost contestate, motiv pentru care se află în prezent la Bucureşti pentru ca membrii Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România să le analizeze. „Avem patru dosare la Comisia de Disciplină pentru finalizare, iar alte patru se află pe masa membrilor Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, fiind contestate de doi dintre medicii sancţionaţi cu avertisment, iar alte două contestate de familiile victimelor care i-au acuzat pe medici de malpraxis. Pe anul 2012 am avut 21 de sesizări privind malpraxis”, a declarat medicul şef, Gheorghe Stanciu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Gorj. Anul 2013 a debutat liniştitor pentru medicii din Gorj. Potrivit medicului Gheorghe Stanciu, până în prezent nici un medic nu a fost reclamat: „Până acum medicii noştri au fost cuminţi. Nu am avut nici o sesizare pe numele nici unui cadru medical şi sperăm să se menţină această situaţie până la finele acestui an”, a mai adăugat doctorul Gheorghe Stanciu. Din cele 21 de cazuri anchetate de Colegiul Medicilor Gorj, în doar patru cazuri s-a acordat sancţiuni de avertisment, restul fiind, soluţionate favorabil pentru medicii incriminaţi, pe motiv că s-au constatat nereguli administrative şi nu culpe medicale.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: