spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateSens giratoriu nou, în Târgu-Jiu!

    Sens giratoriu nou, în Târgu-Jiu!

    Un nou sens giratoriu va fi realizat, în Municipiul Târgu-Jiu, întrucât traficul devine infernal, mai ales pe arterele principale din oraş. Amenajarea noului sens giratoriu la intersecţia străzilor Victoria cu Mărgăritarului va demara în următoarele zile.

    sens giratoriu

    După ce la finele lunii trecute, în şedinţa de Consiliu Local a fost aprobată investiţia în semafoarele ce vor înlocui limitatoare de viteză din zona Liceului nr. 2 şi a Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, autorităţile locale vin cu o nouă soluţie pentru a fluidiza traficul din municipiu. Astfel, încă un sens giratoriu „va lua naştere”, în acest an. “Anul acesta se va mai face un singur sens giratoriu. La intrarea în oraş, la intersecţia străzilor Victoriei şi Mărgăritarului. Sunt luate în calcul mult mai multe zone. Pe măsură ce se face studiul de fezabilitate şi măsurătorile de trafic efectiv din care rezultă şi necesitatea amplasării unui astfel de sens giratoriu”, a declarat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală Târgu-Jiu. Condiţiile meteorologice permit ca lucrările de amenajare a noului sens giratoriu să se desfăşoare, iar în zilele următoare este posibil ca acestea să demareze. „Săptămâna trecută am primit avizul de la D.R.D.P. Craiova, de la Drumurile Naţionale, întrucât din acest sens giratoriu începe drumul aflat în administrarea celor de la Drumuri Naţionale şi probabil că în câteva zile vom da ordin de începere”, a mai spus Jilăveanu. În ceea ce priveşte amplasarea noilor semafoare în zonele Liceului nr. 2 şi Colegiului „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, aceasta se va realiza în două săptămâni.

    Te-ar mai putea interesa

    4 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: