Șoferul unei autoutilitare a fost amendat cu 10.000 de lei, de inspectorii sanitar veterinari, „pentru transportul produselor alimentare cu un mijloc auto neînregistrat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor“, se arată într-un comunicat al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj.
De asemenea, un magazin alimentar a fost amendat cu 10.000 de lei, întrucât operatorul comercializa legume si fructe proaspete, către consumatorul final, fără a deține document de înregistrare sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.
Supermarket amendat cu 10.000 de lei
DSVSA Gorj a mai sancționat cu 10.000 lei un supermarket, pentru nerespectarea normelor stabilite de A.N.S.V.S.A. privind întreținerea spațiilor de valorificare a produqselor alimentare;
Totodată, inspectorii sanitar veterinari au mai aplicat o amendă de 10.000 lei, la o unitate de catering, „pentru nerespectarea normelor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare (navete PVC cu fructe depozitate direct pe paviment)“, au transmis reprezentanții DSVSA Gorj.