spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpitalul de Urgenţă Târgu-Jiu ar trebui să aibă manager nou, de astăzi!

    Spitalul de Urgenţă Târgu-Jiu ar trebui să aibă manager nou, de astăzi!

    Vizita făcută luni, la Târgu-Jiu, de posibilul viitor şef al Spitalului Judeţean de Urgenţă, Marius Sponoche, din partea firmei Tetraedru Medical Consulting, cea care asigură managementul privat al unităţii medicale, nu a fost una convingătoare. Astfel, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat, ieri, că se foloseşte de investigaţiile făcute de jurnalişti pentru a-l accepta sau nu, astăzi, în funcţia de manager pe Marius Sponoche.

    Ziua cea mare, când un nou manager nominalizat de firma Tetraedru Medical Consulting s-ar putea instala la Spitalul de Urgenţă Târgu-Jiu a venit, deşi veştile nu sunt foarte clare. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, va trebui să-şi dea acordul, sau nu, în ceea ce priveşte noul aspirant la scaunul de manager al unităţii medicale aflate în subordinea Consiliului Judeţean, chiar astăzi. Călinoiu a ţinut, însă, să precizeze că încă nu-l cunoaşte pe reprezentantul societăţii Tetraedru, Marius Sponoche, cel care ar putea ajunge în fruntea spitalului, dar că a aflat din presă toate detaliile despre activitatea lui la alte unităţi medicale din ţară şi va ţine cont de acest lucru. Şeful judeţului a mai declarat, de asemenea, că va ţine cont de capacitatea de administrare a lui Sponoche, dar şi de realizarea indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contractul încheiat cu firma de management. „Eu nu l-am văzut pe Sponoche. Vreau să mulţumesc presei că a făcut investigaţii vis-a-vis de această acţiune pe care trebuie s-o realizez cu maximă responsabilitate de a permite propunerea firmei Tetraedru ce are în responsabilitate managementul Spitalului Judeţean să fie materializată. O să vină mâine (n.r. azi), patronul firmei cu domnul care a sosit zilele trecute pe aici. Eu nu pot să dau decizia fără să aibă loc decizia oficială, în care vom avea în vedere capacitatea administrativă a celui ce îşi asumă responsabilitatea, dar şi realizarea indicatorilor de performanţă stabiliţi în contract”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

    Valentin Popa: „Mă aşteptam la altceva”

    Cea de-a treia propunere de manager făcută de firma Tetraedru nu prea pare a fi agreată nici de cadrele medicale. În acest sens, liderul Sanitas Gorj, Valentin Popa, a declarat că se aştepta la mai mult din partea firmei de management, Tetraedru Medical Consulting, având în vedere trecutul „glorios” al lui Sponoche, din vremea când era manager al spitalului din Cernavodă. De asemenea, Popa se aşteaptă ca, în urma analizei făcută în ultimele două săptămâni de Consiliul Judeţean, asupra activităţii firmei de management la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu să se hotărască şi dacă va fi necesară rezilierea contractului cu societatea sau nu. „Din câte ştiu, este doar propunerea firmei Tetraedru. Mă aşteptam la altceva de la Tetraedru, de la managerii pe care îi trimite firma la Spitalul Judeţean, pentru că suntem un spital judeţean, ţinem un judeţ în spate. Nu suntem spitalul de la Cernavodă, unde domnul Sponoche se pare că a avut probleme”, a precizat liderul Sanitas Gorj, Valentin Popa. Rămâne de văzut, însă, dacă până la urmă Sponoche va fi acceptat ca manager al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu şi dacă va rezista doi ani în funcţie, atât cât mai durează contractual încheiat de firma Tetraedru cu administraţia din Gorj, dar şi dacă acest contract va fi reziliat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: