spot_img
18.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iunie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateStudenţii, ajutaţi să se integreze pe piaţa muncii

    Studenţii, ajutaţi să se integreze pe piaţa muncii

    În cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu-Jiu a avut loc zilele trecute, seminarul cu tema: „Identificarea competenţelor solicitate studenţilor pentru angajarea în companii cu profil economic”.

    Seminarul este organizat în cadrul proiectului CENTRE ECONOMICE: Convergenţa pregătirii universitare cu viaţa activă în domeniul economic, implementat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), în calitate de beneficiar, împreună cu partenerii săi regionali, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, dar şi câteva companii de renume. Potrivit purtătorului de cuvânt al UCB, Mirabela Tufan, proiectul a fost gândit ca un exerciţiu, ca un mod de abordare a unei problematici, destul de importante pentru studenţi, aceea de a deprinde câteva aptitudini necesare integrării pe piaţa muncii „gândit ca un exerciţiu extrem de ambiţios prin activităţile sale complexe, proiectul pilot « Centre economice » îşi propune în principal corelarea cunoştinţelor teoretice acumulate în timpul studiilor superioare cu cerinţele pieţei muncii. Astfel, studenţii care urmează specializări din domeniile marketing şi management aflaţi în situaţia de tranziţie de la şcoală la piaţa muncii vor putea obţine aptitudinile necesare”. De menţionat este faptul că, prin acest proiect, studenţii îşivor putea îmbunătăţi competenţe prin intermediul unui produs software dezvoltat în cadrul acestui proiect şi găzduit de laboratoarele astfel create, dar şi prin participarea la stagii de practică în cadrul unor operatori economici ai căror reprezentanţi vor fi, de asemenea, formaţi cu rol de tutori în vederea instruirii şi orientării studenţilor în tranziţia la viaţa activă. Seminarul pune în prim plan nevoia activităţilor de practică de specialitate în vederea adaptării viitorilor absolvenţi la cerinţele pieţei muncii. Seminarul a reunit reprezentanţi ai companiilor de succes din Târgu-Jiu, studenţi şi cadre didactice, având loc discuţii pe tema portofoliului de competenţe necesare studenţilor pentru angajare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!