spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăActualitateSurupăceanu a recuzat judecătorul

    Surupăceanu a recuzat judecătorul

    Mugurel Surupăceanu, inculpat în dosarul „Buldoexcavatorul” a recuzat, la termenul de ieri, instanţa de judecata. Astăzi, magistraţii Tribunalului Gorj se vor pronunţa cu privire la cererea de recuzare înaintată ieri, judecata de fond urmând a se relua pe data de 25 martie.

    Fostul deputat social-democrat Mugurel Surupăceanu a înaintat o cerere la termenul de judecată de ieri, prin care a solicitat recuzarea magistratului care judecă dosarul „Buldoexcavatorul”. În acest dosar, fostul parlamentar are calitatea de inculpat. Conducerea Tribunalului Gorj a declarat că urmare a cererii de recuzare adresate instanţei s-a dat termen de soluţionare pentru data de astăzi. În ceea ce priveşte judecata de fond, următorul termen a fost stabilit pentru data de 25 martie. Pe 25 mai 2009, deputatul social-democrat Mugurel Surupăceanu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, alături de mai mulţi foşti directori de la Complexul Energetic Turceni din acea perioadă, în legătură cu achiziţionarea, prin încălcarea prevederilor legale şi la un preţ supraevaluat, a unui utilaj minier. Cazul a fost anchetat de procurorii DNA. Potrivit acestora, buldotancul a fost achiziţioant de către CE Turceni la un preţ foarte mare, prejudiciul cauzat Complexului Energetic Turceni fiind estimat a fi de peste 800.000 RON. Potrivit anchetatorilor, au fost obținute avantaje materiale pentru cele două firme – Voron Trans SRL Mediaş şi Tutto Mobili SRL Târgu-Jiu, aceasta din urmă controlată prin persoane interpuse, conform anchetatorilor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: