spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateSute de poliţişti, prezenţi în mijlocul elevilor în prima zi de şcoală

    Sute de poliţişti, prezenţi în mijlocul elevilor în prima zi de şcoală

    Peste 250 de poliţişti gorjeni se vor afla în preajma şcolilor, iar oamenii legii de la Rutieră vor asigura fluenţa traficului rutier în zonele adiacente. Toate acestea se vor întâmpla în prima zi a noului an şcolar. Măsurile au fost luate pentru siguranţa elevilor şi a personalului didactic în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar şi în zona adiacentă acestora, care constituie o prioritate pentru poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

    Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a dispus luarea tuturor măsurilor specifice pentru a asigura un climat de siguranţă în prima zi de şcoală, având în vedere că în fiecare an se traficul este aglomerat. Pentru desfăşurarea normală a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar, în fiecare unitate de învăţământ va fi prezent câte un poliţist. ,,Vor fi prezenţi în şcoli peste 250 de poliţişti de ordine publică, în timp ce poliţiştii rutieri vor asigura fluenţa traficului rutier în zonele adiacente. Totodată, au fost identificate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, iar în perioada următoare vor fi desfăşurate acţiuni de control cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor”, a declarat Daniel Ionuţ Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţe Judeţean Gorj. Pe tot parcursul anului şcolar, patrulele de poliţie vor fi prezente în zona şcolilor. Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, pentru o mai bună comunicare şi cunoaştere a problematicii cu care elevii şi cadrele didactice se confruntă, inclusiv pentru prevenirea şi combaterea victimizării în rândul elevilor, la fiecare şcoală a fost desemnat câte un poliţist. Omul legii va putea fi contactat de cei care sunt martori ai unor evenimente, după cum a mai adăugat Daniel Ionuţ Tică: ,,Datele de contact vor fi afişate la loc vizibil, în fiecare şcoală, astfel încât să fie facilitată legătura cadrelor didactice, elevilor şi chiar a părinţilor, cu poliţiştii, asigurându-se astfel o intervenţie promptă în cazul evenimentelor în care aceştia sunt implicaţi”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor şi vor supraveghea în permanenţă traseele de deplasare a elevilor. Poliţiştii din structurile de prevenire, de proximitate, de poliţie rutieră şi de la posturile comunale vor avea întâlniri atât cu reprezentanţi ai şcolii, cât şi cu părinţi şi elevi. Astfel, poliţiştii vor fi prezenţi în instituţiile de învăţământ pentru a oferi elevilor sfaturi şi recomandări preventive, care să îi ajute să-şi protejeze bunurile şi integritatea fizică sau să gestioneze eventualele conflicte în care sunt implicaţi. Totodată, se vor desfăşura acţiuni de prevenire a abandonului şi absenteismului şcolar, în colaborare cu cadrele didactice şi reprezentanţii organizaţiilor de părinţi. Poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor. De asemenea, vor fi activate patrulele şcolare de circulaţie. Pentru siguranţa elevilor, au fost identificaţi toţi deţinătorii de autovehicule destinate transportului şcolar. Aceştia vor fi instruiţi cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei, precum şi pentru respectarea întocmai a normelor rutiere şi principiilor conduitei preventive.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: