spot_img
13.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăActualitateToni Greblă, apărat în familie

    Toni Greblă, apărat în familie

    Soţia sare în apărarea lui Toni Greblă. Mihaela Greblă este avocat şi spune că este pregătită să îşi apere soţul în instanţă, dacă va fi cazul. Greblă şi-a dat demisia din funcţia de judecător al Curții Constituționale, dar deocamdată, decizia nu a fost publicată în Monitorul oficial. El este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

    În cazul în care fostul judecător CCR, Toni Greblă, va fi trimis în judecată, Mihaela Greblă îl va reprezenta în instanță. Toni Greblă a fost în acest week-end la Târgu-Jiu, iar acum este la București. Potrivit unor surse judiciare, fostul judecător a fost, din nou, chemat de procurorii DNA pentru audieri. De acum, Greblă poate fi și arestat pentru că a demisionat de la CCR, iar procurorii au solicitat deja arestarea sa. „Vă dați seama cum trece prin această perioadă. Este vorba despre activitatea lui de peste 20 de ani. Nu vreau să comentez prea mult pentru că și eu sunt tot avocat. Am fost la fel de șocată ca și el. Vă dați seama prin ce situație trece. Dacă o să fie cazul, îl apăr. Dacă va fi trimis în judecată, da”, a spus Mihaela Greblă. Toni Greblă a demisionat din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Greblă şi-a prezentat demisia în Plenul CCR, Curtea constatând „presiuni exercitate asupra instituţiei constituţionale în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea fundamentală”. Fostul senator de Gorj este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: