AcasăActualitateTrafic feroviar blocat temporar între Petroșani și Târgu Jiu, după defectarea unei...

Trafic feroviar blocat temporar între Petroșani și Târgu Jiu, după defectarea unei locomotive

Circulația mai multor trenuri de călători a fost perturbată miercuri, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat, blocând temporar traficul feroviar pe tronsonul Petroșani – Târgu Jiu.

Potrivit unui comunicat transmis de CFR Călători, incidentul a avut loc în data de 11 februarie 2026, iar trenurile afectate pot înregistra întârzieri suplimentare, în funcție de durata intervențiilor și de condițiile de circulație din zonă.

„Circulația este închisă temporar între stațiile Petroșani – Târgu Jiu, ca urmare a defectării locomotivei unui tren de marfă. Trenurile CFR Călători afectate pot acumula întârzieri, iar situația poate genera și decalaje pentru alte garnituri care așteaptă pentru asigurarea corespondențelor”, a transmis compania feroviară.

Traficul este gestionat în prezent de CFR SA, administratorul infrastructurii, care a dispus măsuri operative pentru reluarea circulației. Reprezentanții CFR precizează că, în funcție de durata intervenției, pot fi stabilite și alte măsuri pentru limitarea efectelor asupra călătorilor.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente