spot_img
18.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăActualitateVor să devină şoferi

    Vor să devină şoferi

    Interesul în rândul gorjenilor, de a obţine un carnet de conducere, prinde tot mai mult contur. Deşi nu întotdeauna, încercările celor examinaţi se finalizează cu reuşite, în perioada 1.12.2010-31.03.2011, nu mai puţin de 5406 de candidaţi au fost programaţi la examenele de obţinere a permisului de conducere, potrivit Serviciului Public Comunitar Regim Premise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Gorj.

    Examinaţi la proba teoretică au fost 5.103 candidaţi, în timp ce cu emoţiile probei practice s-au confruntat 2.430 de candidaţi. Şansa unui carnet de conducere a surâs însă, după cele două probe, unui număr de 3934 de candidaţi. La capitolul promovabilitate, s-a înregistrat un procent de 28,87% (48,78% promovabilitate la examinarea teoretică şi 59,47% promovabilitate la proba practică), iar 71,13% dintre candidaţi au fost respinşi (51,22% la proba teoretică şi 40,53% la cea practică). Mai puţini norocoşi s-au dovedit candidaţii respinşi , la proba teoretică , 2.614, iar la cea practică, 985 de candidaţi. În perioada amintită au fost emise 4.220 permise de conducere şi 54 au fost preschimbate. Serviciul Public Comunitar Regim Premise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Gorj din cadrul Instituţiei Prefectului, judeţul Gorj a realizat venituri la bugetul local al municipiului Târgu-Jiu din prestări servicii de 235.564 lei: din examinări 140.544 lei, din înmatriculări provizorii 7.852 lei şi din înmatriculări definitive 87.168 lei. Activitate intensă s-a derulat şi la capitolul înmatriculări. Până în prezent, 4.173 de autovehicule au fost înmatriculate, iar alte 1.934, radiate. De plata taxei de poluare au fost scutite însă 286 de autovehicule, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii. Conducerea instituţiei reaminteşte că, de la 1 martie, examinarea candidaţilor la proba practică ce solicită obţinerea permiselor de conducere categoriile C, CE, C1, C1E, D, D1, D1E şi DE are ca punct de plecare, platoul situat în zona Artego din municipiul Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: