În centrul comunei Bâlteni se afla clădirea fostului cămin-spital pentru bolnavi neuropsihici, clădire ce aparținea DGASPC Gorj și astfel, Consiliului Județean. Cu ani în urmă, căminul a fost mutat in centrul de la Vădeni, iar clădirea a rămas goală. În 2006, au fost transferați cei 126 de adulți cu handicap psihic de la Bâlteni, la Vădeni, iar căminul-spital din comună a fost închis, situația fiind aceeași și acum. Autoritatea locală vrea sa redeschidă clădirea și să îi dea o utilitate. Sunt gândite câteva proiecte. Primarul Marius Popescu a explicat, recent, că această clădire nu poate fi reabilitată cu bani de la bugetul local, astfel că se încearcă obținerea unei finanțări pe POR.
Clădirea, care are trei nivele, poate avea o destinație pe asistenta socială.
Primarul Marius Popescu susține însă că fără o stabilitate guvernamentală, acest proiect ca și altele din comună vor fi obligate să aștepte punerea în aplicare.

