Doi tineri târgujieni au fost reţinuţi de poliţişti după ce au comis mai multe infracţiuni de înşelăciune prin valorificarea la mai multe case de amanet a unui metal ce părea a fi din aur. În decurs de două luni, tinerii, de 25 de ani, au vândut 700 de grame de metal de culoare galbenă, obţinând sume de peste 500 de milioane de lei vechi. Aceştia au ajuns în cele din urmă pe mâna oamenilor legii, fiind reţinuţi pentru 24 de ore.