Ministrul Culturii, András Demeter, a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Peștișani în cadrul galei Festivalului de Film „Acasă la Brâncuși”, distincția fiind acordată pentru contribuția și sprijinul oferit proiectelor culturale organizate cu prilejul Anului Național „Constantin Brâncuși – 150 de ani de la naștere”.
Hotărârea de acordare a titlului a fost adoptată de Consiliul Local Peștișani, iar înmânarea distincției a avut loc în prezența participanților la festival, unul dintre cele mai importante evenimente culturale dedicate marelui sculptor.
Primarul comunei Peștișani a declarat că titlul reprezintă o recunoaștere a implicării ministrului în susținerea manifestărilor culturale organizate în localitatea natală a lui Constantin Brâncuși.
„Consiliul Local Peștișani i-a atribuit titlul de Cetățean de Onoare în semn de prețuire pentru eforturile pe care le-a făcut pentru a susține evenimentele dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși”, a declarat edilul.
Acesta a precizat că, alături de Consiliul Județean Gorj, Ministerul Culturii a fost una dintre instituțiile care au sprijinit constant organizarea manifestărilor dedicate Anului Brâncuși.
„A trebuit să vină un maghiar care să ajute Peștișaniul și pe Brâncuși și să fie mai patriot decât orice român”, a spus primarul, adresându-i ministrului mulțumiri pentru implicarea sa.
La rândul său, András Demeter a afirmat că distincția primită are o valoare aparte, mărturisind că se numără printre cele mai importante recunoașteri din cariera sa.
În discursul susținut în cadrul galei, ministrul a citit textul înscris pe diploma de Cetățean de Onoare, potrivit căruia titlul i-a fost conferit „în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul acordat proiectelor culturale ale comunei Peștișani și pentru implicarea deosebită în promovarea valorilor culturale naționale în cadrul Anului Național Constantin Brâncuși”.
Ministrul Culturii a vorbit și despre valorile care i-au ghidat activitatea de-a lungul timpului, subliniind că a încercat întotdeauna să își respecte promisiunile și să rămână, înainte de toate, un om.
„Am avut șansa de a reuși să rămân înainte de orice om, înainte de a fi administrator, manager, producător sau actor. Am avut totodată șansa de a mă ține de promisiune. Nu știu dacă toate aceste șanse înseamnă mult, puțin sau doar destul. Un lucru este cert: la vârsta asta nu cred că mă mai schimb și poate pentru toate acestea mă simt extrem de onorat pentru că această comunitate, leagănul brâncușian, mi-a conferit această onoare”, a declarat András Demeter.
Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși”, organizat la Peștișani cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, reunește personalități din domeniul culturii, reprezentanți ai autorităților și publicul interesat de patrimoniul cultural și cinematografie.

