La Secția de Artă „Iosif Keber” a Bibliotecii Județene „Christian Tell” avut loc evenimentul „IOSIF KEBER – PILDĂ DE VIAȚĂ CREATOARE”, dedicat comemorării artistului și celebrării moștenirii sale culturale.
În cadrul acestui moment deosebit, elevele Popescu Paniu Vanesa și Blejdea Alexandra, de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, au realizat portretul maestrului Iosif Keber, demonstrând sensibilitate artistică și respect pentru valorile plastice autentice.
Personalitatea lui Iosif Keber
Iosif Keber s-a născut la Târgu Jiu, în anul 1897, într-o familie de evrei de origine flamandă. În timpul Primul Război Mondial, familia sa s-a refugiat în Moldova. Talentul pentru pictură i-a fost descoperit în timpul studiilor la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, iar în 1912 a câștigat o medalie de aur la un concurs școlar.
După liceu, a studiat la Școala de Arte Frumoase din București, unde s-a remarcat prin diversitatea stilurilor și lucrărilor realizate. În anul 1916 a fost mobilizat în Armata Română. Studiile sale au continuat în străinătate, unde s-a specializat în pictura bisericească.
Activitatea artistică a lui Iosif Keber s-a desfășurat în două etape: una de tinerețe, dedicată picturii de șevalet, și una de maturitate, consacrată picturii monumentale religioase. A realizat picturi la numeroase biserici din România și din străinătate, printre care Catedrala Sfinții Voievozi, Biserica Sfinții Apostoli, Schitul Darvari, Mănăstirea Dealu și Catedrala Mitropolitană Sfânta Treime.
Iosif Keber a murit la 19 aprilie 1989, în timp ce lucra la șevalet. Casa sa din Târgu Jiu a devenit Casa Memorială Iosif Keber, unde funcționează astăzi Biblioteca de Artă care îi poartă numele. În memoria sa, o stradă din oraș a fost numită după el.

