spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 18, 2024
Altele
    AcasăCulturaViorel Surdoiu își lansează o nouă carte! Acum, la Biblioteca Județeană Craiova

    Viorel Surdoiu își lansează o nouă carte! Acum, la Biblioteca Județeană Craiova

    Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte luni, 21 octombrie, lansarea volumului „Atractor. Catedrale de vânt”, autor Viorel Surdoiu. Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezenţa invitaţilor: Florina Ungureanu, Viorel Pîrligras, Petrişor Militaru. Moderator al evenimentului este Nicolae Marinescu.

    Despre Viorel Surdoiu:

    – este autor al cărţilor de poezie: Contextul desprinderii de haos, Aripi de pământ, De cealaltă parte a ploii, Omiliile toamnei, Altminteri.

    – este realizator al: Antologiei Scriitori gorjeni membri ai USR, Carmina feminea, autor al: albumului fotografic Stâlpii – arhetipuri în arta brâncuşiană; albumele Eroi pe calea eroilor; Cuvânt, lumină şi culoare, 2019; Întoarcerea la keber, 2022;

    – expoziţii personale de pictură: „PLANIDE” la Galeriile municipale de artă Tg-Jiu (2013) şi la Centrul Cultural „Jean Louis Calderon”, 2015, Bucureşti; METAFORmE, la Muzeul Jud. Gorj „Alexandru Ştefulescu”, 2 septembrie 2015; METAFORmE II, la Sala MANS-ARTA, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”

    – expoziţie personală de pictură şi sculptură – NOEME PLASTICE, 2022, Galeriile Muzeului Jud. „Al. Ştefulescu” Gorj şi la Casa de Cultură Traian Demetrescu – Galeria Vollard, 2023.

    – participări la Expoziţii de grup: „EGOgrafia” şi în cadrul „GorjFest”, România, Republica Moldova şi Bulgaria.

    – organizator, prin Biblioteca Judeţeană Gorj, al Taberelor de artă plastică şi literatură „Eroi pe Calea Eroilor” la Centenar, 2018 şi „Cuvânt, Lumină şi Culoare” 2019. 4 octombrie 2022 şi Iosif Keber – ArteLit în 2023 şi 2024.

    – premiul pentru manuscris „Contextul desprinderii de haos” la Festivalul internaţional de literatură „Tudor Arghezi”, 2009 şi Premiul ,,Elvira Godeanu” pentru cronică dramatică la Festivalul de teatru „Elvira Godeanu, Târgu Jiu, Ediţia 2009.

    – redactor la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj. Redactor şef al Revistei SPICON

    – membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!