spot_img
16.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomic50 salariaţi TESA pleacă în producţie

    50 salariaţi TESA pleacă în producţie

    Complexul Energetic Oltenia se mută în casă nouă. În aceste zile au loc primele mutări de documente şi personal, urmând ca în puţin timp activitatea să intre în normalitate, la noua casă. Aproximativ 50 de salariați vor fi trimiși în producţie, la unităţile de care au aparţinut.

    În toamna anului 2012, autorităţile judeţene cu sprijinul direct al premierului Victor Ponta au reuşit să mute sediul CE Oltenia de la Turceni la Târgu-Jiu. Momentul a fost privit atunci ca o reuşită pentru autorităţile judeţene și asta ca urmare a faptului că existau suspiciuni cu privire la faptul că fostul director general al companiei, Constantin Bălăşoiu urmărea, la acel moment, mutarea sediului la Craiova. Acum, la aproape o jumătate de an, noul manager corporatist al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel a reuşit să cumpere un imobil, clădire în care să funcţioneze structura centrală a companiei. Investiţia se ridică la 1,4 milioane de euro. „Trebuie să facem ultimele retuşuri la acest proiect, odată cu reorganizarea şi schimbarea organigramei din luna martie. Lucrăm la o nouă organizare iar din săptămâna aceasta ne mutăm în casă nouă. Clădirea în care vom funcţiona este una modernă, funcţională, foarte reprezentativă. Toate modernizările şi finisajele s-au ridicat la 1,7 milioane euro şi au fost suportate de fostul proprietar. Sediul a fost cumpărat de noi, am avut avantajul că acest imobil era gol, personalul fiind mutat de acolo”, a declarat managerul Laurenţiu Ciurel, pentru Acces Tv.

    Ciurel: Maxim 140 de salariaţi vor lucra aici

    În ceea ce priveşte personalul TESA ce va lucra în cadrul structurii centrale a CE Oltenia, managerul Laurenţiu Ciurel a declarat că maximul de personal admis vizează 140 de persoane, restul de 50 de persoane urmând a fi mutate în producţie. „Maxim 140 de salariaţi vor lucra nu mai mult faţă de 187 cât sunt acum. Suntem la faza de selectare a persoanelor, o mare parte vor rămâne în sediu iar restul vor rămâne la dispoziţia sucursalelor unde şi-au desfăşurat activitatea şi se vor întoarce în producţie, la Craiova, Rovinari şi Turceni”, a mai precizat Laurenţiu Ciurel. Luna martie se anunţă una grea pentru personalul de conducere şi execuţie din companie şi asta ca urmare a faptului că atunci se va funcţiona după o nouă organigramă, structură în care noul manager îşi doreşte să lucreze cu profesionişti şi oameni ce au caracter.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: