spot_img
31.8 C
Târgu Jiu
luni, iunie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicActivele CEO, evaluate la 6,3 miliarde de lei

    Activele CEO, evaluate la 6,3 miliarde de lei

    Activele deținute de Complexul Energetic Oltenia au fost, recent, evaluate de către o echipă de experți independenți. Aceștia sunt Mihai și Dorin Drulă, care fac parte din corpul experților contabili și al evaluatorilor. Cei doi au evaluat activele Complexului Energetic Oltenia și au întocmit un raport. Acest lucru a fost necesar pentru a se stabili numărul de acțiuni care va reveni Societății Electrocentrale Craiova 2. Aceasta va apărea, ca urmare a divizării simetrice a Complexului Energetic Oltenia. Compania a aprobat ,deja, proiectul de divizare și acesta va fi publicat în Monitorul Oficial.

    Potrivit proiectului de divizare simetrică a Complexului Energetic Oltenia, activele sunt de 6,3 miliarde de lei, pasivele și datoriile companiei sunt de 6,1 miliarde de lei, iar activul net este de 206 milioane de lei. Datoriile pe termen lung ale Complexului Energetic Oltenia, care reprezintă, în principal, împrumuturi bancare, sunt de 826 de milioane de lei. În urma procesului de divizare simetrică, va fi înființată Societatea Electrocentrale Craiova SA. Aceasta va lua locul Sucursalei Electrocentrale Craiova 2, care este, în prezent, una dintre cele 5 termocentrale deținute de Complexul Energetic Oltenia.

    Proiectul de divizare are 144 de pagini și oferă o analiză în detaliu a situației Complexului Energetic Oltenia și a viitoarei societăți, care se va ocupa de producerea de agent termic pentru municipiul Craiova și de energie electrică. Noua societate va prelua, pe lângă active și, proporțional, datorii de 526 de milioane de lei. Termocentrala are 20 de clienți pe raza municipiului Craiova, între care și societatea care furnizează agent termic pentru populație. Societatea Electrocentrale Craiova SA va avea sub 500 de salariați. Practic, numărul de angajați ai Complexului Energetic Oltenia se va reduce cu aproape 500, în urma procesului de externalizare a termocentralei din Craiova. Noua firmă va avea același acționariat precum Complexul Energetic Oltenia, unde dominant este statul, prin Ministerul Energiei, cu 77% din acțiuni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!