spot_img
11.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicAlternative economice pentru municipiul Motru

    Alternative economice pentru municipiul Motru

    Pe site-ul deputatului Constantin Severus Militaru pot fi întâlnite printre altele o mulțime de informații cuprinse în strategia guvernamentală, pusă la dispoziția celor interesați, chiar de secretaratul general al guvernului. Deși informațiile au caracter general iar criza economică este mai grea decât s-a prognozat, oamenii de afaceri pot afla domeniile în care să-și dezvolte investițiile actuale și să obțină chiar și finanțări externe sau nerambursabile. Din păcate, multe investiții din zona rurală rămân fără soluție deoarece conform hotărârilor locale, satele municipiului Motru nu sunt considerate așezări rurale, deși nu au decât foarte puține facilități urbane.

    Tinerii cu venituri reduse au din 6 Mai 2010 la dispoziție legea numărul 79, lege prin care ar putea fi sprijiniți să-și construiască o casă direct de către stat cu o sumă de 15.000 euro. Dacă în Motru acest lucru nu este posibil și un eșantion important de beneficiari cu vârsta de până la 40 de ani sunt vitregiți de o asemenea facilitate, în comunele limitrofe acest lucru este posibil. Deputatul Militaru îi așteaptă pe tinerii care doresc să-și construiască o casă la țară pentru eventuale consultații și sprijin în întocmirea documentației sugerând faptul că acest lucru îl pot face și specialiștii primăriilor întrucât după declanșarea programelor decontările se fac prin facturi pe care beneficiarul le depune la sediul primăriei din comuna în care își construiește casa. Militaru le cere angajaților din administrația publică locală să fie aproape de oameni deoarece timpurile sunt grele iar schimbările sociale nu se pot face cu oameni îmbătrâniți în politică, abonați la 3,4 mandate de consilieri locali, primari sau vice-primari.

    Florentin Gheorghescu Nicu, alternativa PDL pentru Primăria municipiului Motru

    Florentin Gheorghescu Nicu este inginer de profesie și din anul 2008 face parte din echipa deputatului Militaru, el a fost numit conducător al Carierei Roșiuța înainte de alegeri și s-a bucurat de stabilitate pe funcție ceea ce înseamnă că și-a gestionat foarte bine relațiile atât în interiorul sistemelor CNLO, cât și la locul de muncă. Oamenii îl respectă pe directorul lor pentru faptul că este întotdeauna aproape de ei și de problemele lor, în acest mandat producția a ajuns la nivelul prognozat și în paralel au fost preluații prin protocol minerii de la EM Mehedinți și mina Motru. El a găsit pentru acești oameni un sistem de integrare destul de atractiv evitând eventualele tensiuni. Provine dintr-o familie cu trei copii, surorile sale Minodora și Viorica fiind căsătorite cu oameni care au făcut și fac politică în Gorj, soția sa Mihaela este directoarea unei școli din Mehedinți de la Izverna iar fiul Bogdan este student în București. Gheorghescu ne-a declarat: „Accept să fac politică în ciuda presiunilor din diverse direcții și sper ca motrenii să înțeleagă că n-am intrat în politica domnului Militaru doar pentru un post de conducere. Cred că pentru municipiul Motru există numeroase soluții, cele mai importante fiind activarea mediului de afaceri și deschiderea zonei investiționale care vor conferi într-un viitor alte valențe calității de municipiu pe care o deține în prezent localitatea noastră. Cât privește mineritul el trebuie tratat cu multă responsabilitate pentru că a rămas, din păcate, singurul motor de dezvoltare zonal”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: